Românii au luat mai multe credite ca niciodată. S-au îndatorat MASIV la bănci!

Cel mai mult a crescut creditul de consum, luat rapid, chiar într-o singură zi, pentru mici reparaţii în casă, excursii, maşini sau mai nou studii, spun specialiştii. Mulţi s-au grăbit să se împrumute acum şi pentru că din 2019, condiţiile de acordare a împrumuturilor se vor înăspri, scrie ProTV.

 

Numai în ultimul an, românii s-au împrumut cu aproape 4 miliarde de lei şi au ajuns la o datorie de 58 de miliarde de lei numai la creditele „de consum″, adică pentru nevoi personale.

 

Creditele de consum au avut cea mai mare creştere, de aproape 10%, numai într-un singur an, dar românii s-au îndatorat şi pe termen lung pentru case, mai ales bugetarii care au avut creşteri salariale importante. În medie, în ultimii cinci ani, salariul mediu a crescut cu o mie de lei, până la aproape 2.700 de lei, iar creditele imobiliare au crescut cu aproape 7 miliarde de lei doar în ultimul an.

 

Aşa că, în octombrie, valoarea totală a creditelor de consum şi ipotecare a ajuns la recordul de 132 de miliarde de lei, cu 10,5 miliarde de lei în plus comparativ cu finalul lui 2017. Iar faţă de 2008, românii sunt mai îndatoraţi cu 33 de miliarde de lei.

 

Decizia Băncii Naţionale de a înăspri condiţiile de creditare i-a făcut pe unii să se grăbească şi să se împrumute încă de pe acum, când gradul de îndatorare poate ajunge şi la 60%, faţă de 40%, cât va fi de anul viitor.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed