Un nou succes de răsunet pentru David Popovici. Românul a câştigat titlul continental în proba de 200 de metri liber. Cele două titluri europene vin după ce, în iunie, sportivul dinamovist a reuşit dubla de aur la 100 şi 200 de metri liber, la Mondialele de la Budapesta. Suntem într-o perioadă de graţie pentru sportul românesc. Dincolo de performanţele extratereste ale lui David, Simona Halep a câştigat un nou titlu important, după doi ani de pauză, iar lotul de canotaj s-a întors cu tolba plină de medalii de la europenele din Germania.









