Rovana Plumb: Programul ‘Rabla’ va demara în două săptămâni, iar voucherul va fi transmisibil

‘Programul Rabla va fi urcat pe site pe data de 15 aprilie, aşa cum am declarat. Va urma o perioadă de câteva zile în care aşteptăm propuneri şi soluţii din partea tuturor, astfel încât să diminuăm orice efect negativ pe piaţă atât la nivelul cetăţenilor, cât şi la nivelul celorlalţi actori care sunt implicaţi în derularea acestui program. Pe data de 15 aprilie vom anunţa şi cum se va numi programul şi, bineînţeles, vom organiza o conferinţă de presă pe această temă înainte de publicarea pe site a condiţiilor programului. Programul probabil că va demara la o săptămână după ce vom primi propunerile şi observaţiile. Este normal să existe o consultare publică înainte de a semna Ordinul, deci nu se impune adoptarea de către Guvern’, a afirmat ministrul Mediului.

 

Rovana Plumb a menţionat, totodată, că tichetul în valoare de 1.500 de euro va fi transmisibil.

 

‘Ceea ce comunicăm clar în momentul de faţă şi ceea ce ştim precis este că tichetul va avea valoarea de 1.500 de euro, respectiv 6.500 de lei. Bugetul programului din acest an al programului ‘Rabla’ este aproximativ egal, dar nu mai mare decât cel de anul trecut. Avem de gând să facem modificări şi cu siguranţă va fi posibilă o înstrăinare a tichetului pentru că sunt foarte mulţi cetăţeni care nu au posibilitatea să-şi cumpere un autoturism numai în baza tichetului, aşa că sigur se va asigura o transmisibilitate în cadrul acestui proiect. Maşina nouă va putea fi achiziţionată cu un singur tichet valoric’, a precizat Rovana Plumb.

 

În plus, ministrul a subliniat faptul că ‘în momentul acesta suntem în analiză în privinţa numărului de vouchere care va fi pus pe piaţă’, iar ‘Administraţia Fondului pentru Mediu îşi asigură veniturile în special din colectarea cuantumului aferent timbrului de mediu’.

 

‘Luăm în calcul faptul că avem de restituit sume importante de bani către cetăţeni, aşa cum a anunţat şi premierul la începutul acestui an, în jur de un miliard de euro. De la începutul anului am restituit în jur de un milion de euro, iar pe măsură ce intră valoarea timbrului de mediu, în egală măsură restituim către cetăţeni pentru că este dreptul lor. Avem în analiză o sumă în aşa fel încât să asigurăm o emitere echitabilă a tichetelor în cadrul acestui program’, a declarat Rovana Plumb.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed