“Banca centrală a Rusiei estimează că măsura va crea condiţiile necesare pentru scăderea dobânzilor la împrumuturi şi reluarea activităţii de creditare”, a anunţat instituţia într-un comunicat.
Guvernatorul băncii centrale, Sergei Ignatyev, semnalase că următoarea modificare a dobânzilor ar putea avea loc în iulie, iar economiştii consultaţi de Reuters săptămâna trecută au estimat că rata de refinanţare va fi coborâtă la 10,5% până la sfârşitul anului.
“Este o decizie prevăzută şi cred că vor mai avea loc una sau două reduceri ale dobânzii până la sfârşitul verii, în total cu 1 punct procentual”, a declarat Natalia Orlova, analist în cadrul Alfa Bank.
Rusia a crescut cheltuielile pentru sprijinirea economiei, care a intrat în prima recesiune din ultimii zece ani, în contextul în care veniturile din taxe scad, din cauza ieftinirii petrolului. Deficitul public din 2009 ar putea depăşi 8%.






