Rusia a devenit cel mai mare producător de petrol din lume, devansând Arabia Saudită

Ministerul rus al Energiei a indicat că producţia de petrol şi gaz condensat a crescut cu 1,3% în 2012, ajungând la 518 milioane de tone, respectiv 10,4 milioane de barili pe zi, un nivel istoric pentru Rusia postsovietică. Anul trecut, Rusia atinsese deja un record, respectiv de 10,28 milioane de barili pe zi.

 

Această creştere a producţiei consacră Rusia ca prim producător de petrol din lume, detronând Arabia Saudită.

 

Compania de stat Rosneft, care deţine 22,8% din piaţa rusă de petrol, ar urma în acest an să ajungă la peste 40%, graţie achiziţionării TNK-BP în octombrie 2012.

 

În schimb, producţia de gaze naturale a Rusiei a scăzut cu 2,3%, ajungând la 655 miliarde de metri cubi, ca urmare a prăbuşirii vânzărilor sale în Europa.

 

Producţia gigantului rus din domeniul gazelor naturale Gazprom a ajuns la 478,8 miliarde de metri cubi în 2012, faţă de 513,1 miliarde de metri cubi în 2011.

 

Confruntat cu o scădere a cererii din partea majorităţii clienţilor săi europeni, afectaţi de criza economică, Gazprom resimte şi efectele deciziei Uniunii Europene de a-şi diversifica sursele de aprovizionare cu gaze în scopul de a depinde mai puţin de Rusia, de unde provine 30 % din gazul său.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole