Rusia a inaugurat oficial lucrările la proiectul Nord Stream

Nord Stream este un proiect de 7,4 miliarde euro derulat de Gazprom în parteneriat cu grupurile germane E.On Ruhrgas şi BASF-Wintershall. Conducta, cu o lungime de 1.220 kilometri, va lega oraşul rusesc Vyborg de oraşul german Greifswald şi va trece pe sub Marea Baltică, prin apele teritoriale ale Rusiei, Finlandei, Suediei, Danemarcei şi Germaniei. Preşedintele consorţiului Nord Stream, nimeni altul decât fostul cancelar Gerhard Schroeder, a anunţat că au fost investite 100 milioane euro pentru o analiză a impactului pe care proiectul l-ar putea avea asupra mediului şi pentru a minimiza eventualele efecte negative.

Nord Stream a pornit la drum. Ce se întâmplă cu South Stream? Este în grafic, afirmă şeful Gazprom, Aleksei Miller. Proiectul de gazoduct, care merge spre sud evitând Ucraina, trece pe sub Marea Neagră şi se ramifică spre Grecia şi Italia şi spre Bulgaria, Serbia şi Ungaria. Miller spune că negocierile cu Sofia, la un moment dat în impas, se desfăşoară bine acum.

România nu poate lua locul Bulgariei în proiectul South Stream, spune şeful Gazprom, dar o ramificaţie prin mare sau prin Bulgaria poate fi construită spre România, afirmă Alexei Miller. Proiectul ruso-italian South Stream, cu costuri de construcţie de circa 25 miliarde euro, prevede transportul anual a 31 miliarde metri cubi de gaz din Asia Centrală către Europa.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed