Rusia bombardează încontinuu centrala nucleară Zaporojie, dar îi face pe ucraineni sinucigași

”Dacă vor să supraviețuiască, să fugă!” – este mesajul președintelui Volodimir Zelenski pentru invadatorii ruși. Armata Ucrainei a anunțat luni că a început lupta pentru recucerirea teritoriilor ocupate din sudul țării.

Între timp, o echipă a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică e așteptată la Zaporojie, unde rușii și ucrainenii se acuză reciproc de bombardamente în zona centralei nucleare.

Noi imagini din satelit arată că acoperișul uneia dintre clădiri ar fi fost lovit de rachete, iar în apropiere au fost surprinse cel puțin trei transportoare blindate rusești.

Cei nevoiți să rămână în Sloviansk trăiesc într-o teroare continuă. Rușii încearcă să cucerească de săptămâni bune orașul din estul regiunii Donețk.

Bărbat: ”Locuim într-un sat (de lângă Sloviansk), nu locuim aici. Aici este apartamentul fiicei noastre. Dacă e departe, nu prea auzi, dar astăzi au bombardat grav”.

Femeie: ”Este deja a șaptea lună și războiul continuă. Oare când se va termina?”.

Mai multe case au ars după tirul de luni al rachetelor. Așa că mulți dintre cei care se ascund în buncăre nu vor mai avea unde să se întoarcă.

Zakharova: ”Comportamentul Kievului este imposibil să nu fie numit sinucigaș”

De câteva zile este bombardat fără pauză și Harkovul, al doilea oraș ca mărime din Ucraina. Oamenii de acolo spun că rușii au folosit în zone rezidențiale muniții cu dispersie.

Bărbat: ”Acest district a fost lovit de cel puțin cinci ori. Locuiesc în apropiere, casa mea este aproape complet distrusă, școala fiicei mele este parțial distrusă, garajele la fel, magazinele sunt toate închise”.

Între timp, Ucraina susține că a recuperat patru sate din apropierea orașului Herson, ocupat de ruși încă de la începutul invaziei. Surse de la Kiev spun că armata ucraineană a început în acestă zonă o puternică contraofensivă, pe care rușii susțin că deja au respins-o.

Sam Kiley, corespondent CNN: ”Ministerul ucrainean al Apărării a confirmat că în prezent se desfășoară o ofensivă în sud, de-a lungul liniilor frontului sudic, în special în provinciile Nikolaev și Herson. În mod clar, ținta ucrainenilor va fi orașul Herson, care nu numai că se află pe Nipru, dar este situat și la punctul unui canal de alimentare cu apă a Crimeei, pe care ucrainenii l-au oprit în 2014”.

Centrala nucleară de la Zaporojie rămâne în centrul tensiunilor, după ce în ultimele săptămâni a fost ținta unor atacuri care au pus în pericol integritatea reactoarelor.

Dmytro Kuleba, Ukrainian Foreign Minister: ”Ar trebui să fim unanimi cerând un lucru: retragerea forțelor ruse de la centrala nucleară Zaporojie. Rusia încearcă să-și legitimeze prezența și să se înrădăcineze acolo, dar atentează la siguranța nucleară și împotriva securității energetice din Europa, în ansamblu”.

Maria Zakharova, purtatoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe: ”Concluziile lor (celor de la AIEA) ar trebui să se bazeze pe profesionalismul lor, pe ceea ce văd acolo, pe modul în care evaluează această situație. Înțelegem că mai mulți jucători occidentali s-au opus vehement acestei misiuni. Ei bine, cât despre comportamentul regimului de la Kiev, este imposibil să nu-l numim cu adevărat sinucigaș”.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică a anunțat că o echipă de specialiști va inspecta centrala săptămâna aceasta.

John Kirby, purtător de cuvânt al consiliului național de securitate al SUA: ”Susținem pe deplin misiunea de experți a directorului general Grossi și a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Rusia ar trebui să asigure un acces sigur și neîngrădit pentru acești inspectori independenți. De asemenea, credem că Rusia ar trebui să fie de acord cu o zonă demilitarizată în jurul centralei”.

Imagini recente din satelit arată acoperișul centralei găurit în mai multe locuri, cel mai probabil în urma bombardamentelor. În tot acest timp, televiziunea de stat din Rusia prezintă imagini în care centrala nu pare să fie afectată în vreun fel. Deși tot ei îi acuză pe ucraineni de bombardarea centralei.

Rușii spun că mașina unui general de-al lor a fost incendiată de o pensionară hipnotizată de ucraineni

Între timp, FSB – Serviciul Federal de Securitate al Rusiei – susține că ar fi identificat un al doilea participant la asasinarea Dariei Dughina.

Ar fi un cetățean ucrainean care a sosit în Rusia din Estonia pe 30 iulie și ar fi părăsit teritoriul Rusiei cu o zi înainte de explozia mașinii în care a murit fiica ideologului Aleksandr Dughin.

Respectivul – susține FSB – i-ar fi furnizat plăcuțe de înmatriculare și documente false Nataliei Vovk, ucraineanca identificată drept persoana responsabilă pentru atentat. Și aceasta ar fi părăsit țara, trecând granița cu Estonia.

Ucraina a negat în mod repetat că ar fi fost implicată în asasinat. Consiliul de Securitate Națională de la Kiev afirmă că Daria Dughina a fost executată de fapt de serviciile secrete rusești.

Pe de altă parte, presa rusă a mai venit cu un scenariu aiuritor. Susține că mașina șefului adjunct al Statului Major al Forțelor Armate din Rusia ar fi fost incendiată de o pensionară de 65 de ani, pe nume Elena.

Femeia ar fi fost răpită și hipnotizată de serviciile speciale ale Ucrainei. Scenariul apare într-o publicație online, cunoscută pe vremuri ca unul dintre site-urile oarecum independente de la Moscova.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed