S-a proclamat un stat nou în Europa

Liderul separatist Alexander Zaharcenko a anunţat că rebelii din Doneţk şi Lugansk vor forma un stat denumit Malorusia. Totodată, urmează să fie întocmită o Constituţie care va fi supusă votului popular în perioada următoare.

 

Malorusia sau Rusia Mică a fost numele dat unei părţi a teritoriului Ucrainei până la sfârşitul secolului al XIX-lea. După dezintegrarea Imperiului Rus, odată cu unirea tuturor teritoriilor locuite de ucraineni într-o singură unitate administrativă, denumirea a ieşit din uz, fiind folosit doar de monarhiştii şi naţionaliştii ruşi care consideră că Ucraina şi ucrainenii sunt parte integrantă a Rusiei şi a poporului rus.

 

Rusia nu a emis încă o poziţie oficială în legătură cu anunţul separatiştilor. Peste 10.000 de persoane au murit în urma confruntărilor din estul Ucrainei, după ce rebelii au preluat controlul asupra acestei zone industriale importante, în luna aprilie a anului 2014.

 

În februarie 2015, autorităţile de la Kiev şi separatiştii au semnat un acord la Minsk privind pacea în regiunea Donbas, aflată în estul Ucrainei şi care include oraşele Doneţk şi Lugansk. Înţelegerea a fost semnată în urma unei medieri franco-germane şi în prezenţa preşedintelui rus Vladimir Putin, dar nu a fost pusă în aplicare până în prezent.

 

Uniunea Europeană a impus sancţiuni Rusiei după anexarea regiunii ucrainene Crimeea de către Moscova în anul 2014, regimul de sancţiuni fiind înăsprit ca urmare a implicării ruse în conflictul separatist din estul Ucrainei. Rusia a negat acuzaţiile legate de susţinerea rebelilor din Ucraina.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed