Samsung, eMag, Altex și Flanco, amendate cu peste 100 mil. lei de Consiliul Concurenței. De ce

Consiliul Concurenţei a sancționat companiile SEROM (Samsung), Dante International S.A. (eMag), Altex România S.R.L. și Flanco Retail S.A cu 123 milioane lei pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării televizoarelor și telefoanelor mobile, în perioada 2019-2021, scrie wall-street.ro.

Amenzile au fost aplicate astfel:

  • SEROM (Samsung Electronics Romania): 75,4 mil. lei
  • Dante Internațional (eMag): 20,3 mil. lei
  • Altex România: 21,3 mil. lei
  • Flanco Retail: 6,2 mil. lei

Înțelegerea anticoncurențială a constat în fixarea prețurilor de revânzare a unor produse de către SEROM și fiecare din partenerii săi comerciali, respectiv Altex, Dante și Flanco, ceea ce a condus la limitarea capacității celor trei comercianți cu amănuntul de a-și stabili independent prețurile de revânzare. Astfel, a fost restricționată concurența la nivelul comerțului cu amănuntul, având efect asupra consumatorilor, care au plătit prețuri mai mari pentru anumite tipuri de televizoare și telefoane mobile. Televizoarele și telefoanele mobile reprezintă unele dintre cele mai importante produse electronice și de comunicații.

”Reamintim că legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele care stabilesc prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare. Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile”, au transmis reprezentanții Consiliului Concurenței.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed