Samsung lansează trei noi tablete, dintre care una cât un monitor mai mic

Chiar dacă a rămas fără elementul surpriză, când comunicatul Samsung de presă a ajuns pe internet cu două zile înainte de prezentarea oficială, noua serie Galaxy Tab S8 reuşeşte să capteze atenţia în primul rând prin dimensiuni şi preţuri.

Galaxy Tab S8 Ultra, versiunea de top, măsoară nu mai puţin de 14,6 inch şi are un preţ direct proporţional cu diagonala ecranului – 1.100 de dolari. Ca şi în cazul smartphone-urilor, ecranul este de tip OLED şi oferă o rată de împrospătare de 120Hz.

Alături de chipset-ul Snapdragon Gen 1, aceasta poate avea până la 16GB RAM şi 512GB spaţiu de stocare.

Există două camere foto pe spate (13MP şi 6MP), plus două camere frontale (12MP şi 12MP).

Tab S8 (700 de dolari) şi Tab S8 Plus (900 de dolari) au ecrane LCD de 11 inch respectiv OLED de 12,4 inch, cu aceeaşi rată de împrospătate de 120Hz. Şi chipset-ul este acelaşi, în vreme ce memoria RAM ajunge la 8GB, iar spaţiul de stocare la 256GB.

Tab S8 Plus are o versiune cu 5G, în vreme ce Tab S8, nu.

Toate cele trei tablete vor fi disponibile din 25 februarie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed