Scandal în Guvern. Florian Lixandru îl acuză pe ministrul Educației că i-a retras atribuțiile în baza unui delict de opinie

0

Este scandal în Guvernul României! Florian Lixandru îl acuză pe ministrul Educației, Ligia Deca, că i-a retras atribuțiile în baza unui delict de opinie.

PSD urmează să propună în Coaliție ca termenul pentru adoptarea legilor educației să nu fie grabit, fiind destul timp pentru dezbatere și adoptare până în martie 2024, în condițiile în care Deca și PNL, prin premierul Ciucă, insistă ca proiectele să fie aprobate de Guvern rapid și trimise în Parlament luna aceasta, iar în martie 2023 să fie deja în vigoare.

Lixandru a șters postarea

Lixandru este secretar de stat din partea PSD și scrisese pe Facebook mai multe critici la adresa proiectelor de legi ale Educației.

„Ceea ce ne dorim cu toții este o dezbatere reală! Pentru un delict de opinie, azi mi s-au retras atribuțiile….”, scrie Lixandru, după ce Ligia Deca a semnat un ordin de ministru prin care toate atribuțiile delegate îi sunt retrase.

Lixandru a șters postarea critică, în primă fază, miercuri dimineață, după care la scurt timp după publicarea de către Edupedu.ro a informațiilor conform cărora i-au fost retrase atribuțiile lelegate, acesta a republicat conținutul critic la adrea proiectelor de legi în varianta Deca.

Sursa: Edupedu

Ce spunea pe Facebook Florian Lixandru:

„Perspectiva PSD asupra Legilor Educației este ca sunt proiecte mult prea importante ce trebuie dezbătute temeinic, pe îndelete!

PSD va pune în discuția Coaliției stabilirea unui calendar extins de analiză publică și adoptare. Timp este suficient, jalonul PNRR privind Legile Educației are termen trimestrul 3 al acestui an; în plus, inclusiv Comisia Europeană recomandă ca proiectele care cuprind reforme sistemice, deci și cele privind Legea Educației, să nu fie grăbite pentru încadrarea în termen, ci să fie calitativ pregătite/finalizate până la data depunerii cererii de plată, respectiv până în martie 2024.

PSD are 4 obiective esențiale, strategice, de mare importanță pentru copii și părinți, în privința proiectelor Legilor Educației;

1) Acces neîngrădit la educație pentru toți copiii;

2) Combaterea abandonului școlar;

3) Importanța pregătirii viitoarei forțe de muncă, respectiv calificarea în funcție de cerințele pieței muncii

4) Dezvoltarea after-school-ului pentru sprijinirea părinților care muncesc.

Analiza pe care PSD a făcut-o până acum asupra proiectelor de lege concepute de ministerul Educației a evidențiat necesitatea corectării câtorva chestiuni cheie, definitorii pentru viitorul copiilor.

Admiterea în liceu; PSD nu va accepta o formulă care restrânge drastic accesul copiilor la educație de calitate; este cel puțin discutabil dacă liceele să aibă dreptul să-și organizeze propriile admiteri, pentru că ar crește riscul practicii neloiale a meditațiilor și al corupției.

Probele de bacalaureat: PSD privește cu multă rezervă înmulțirea probelor de examen, așa cum e propusă în proiect.

Eliminarea specializării învățător/învățătoare din cadru liceelor pedagogice și modificarea formării învățătorilor; nu e o soluție, mai ales în condițiile lipsei acute de profesori dedicați.

Învățământul special care, după opinia noastră, ar trebui să țină cont inclusiv de realitatea bazei materiale școlare.

Nu în ultimul rând, Legea Educației trebuie să cuprindă și prevederi în ceea ce-i privește pe copii din diaspora. Dacă tot vrem să se întoarcă românii acasă trebuie să găsim soluțiile corecte pentru integrarea copiilor născuți și crescuți în diaspora.

Au fost mult prea multe modificări ale Legii Educației, fără efectul scontat. Doar în ultimii 11 ani, Legea Educației a suferit 112!!! modificări

PSD insistă ca de această dată să fie o dezbatere temeinică! România poate aloca anul 2023 pentru a analiza cu întreaga societate (factorii interesați din educație, sindicate, dar și cu părinții și asociațiile de elevi) pachetul legilor educației și apoi pentru a le dezbate și adopta în Parlament până la trimiterea cererii de plată 5, adică până cel târziu martie 2024”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.