Scandal în SUA după ce personajele din „Shrek” au apărut în poze „picante” într-o revistă de modă

Într-una dintre cele şapte fotografii controversate, măgarul din seria de filme „Shrek” apare în compania tandră a unei tinere îmbrăcate sumar, în timp ce, din canapeaua aflată în vecinătate, îi priveşte un tânăr cu bustul gol. În altă poză, prinţesa Fiona, un alt personaj principal al animaţiei, pare să fie „trofeul” pentru care se luptă doi tineri fotografiaţi, de asemenea, la bustul gol.

„Nu cred că Walt Disney le-ar fi dat voie unor personaje precum Cenuşăreasa ori Albă ca Zăpada să apară într-o revistă în ipostaze ce sugerează un ménage à trois”, a comentat, pentru Fox411.com, Kyle Smith, critic de film la New York Post.

Smith mai spune că pozele nu sunt doar bizare, ci şi arată „disperarea” studiourilor de producţie de a-şi face publicitate. Iar asta în condiţiile în care noul film al popularei serii de animaţie, intitulat „Shrek Forever After”, va fi lansat peste doar câteva săptămâni.

Alte voci, însă, nu văzut nimic în neregulă la pozele apărute în VMan „Nu văd de ce s-ar simţi cineva ofensat. Fotografiile sunt drăguţe, deştepte şi realizate evident pentru publicul adult, cu siguranţă o idee bună de a face publicitate”, spune criticul de modă Nadine Jolie.

Studiourile DreamWorks au anunţat că regretă permisiunea acordată revistei VMan pentru includerea personajelor din „Shrek” în fotografiile din paginile sale.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed