Scumpiri de toamnă: Posesorii de centrale de apartament sunt cei mai afectaţi

„O creştere de preţuri cu 5 – 6% pentru energie electrică nu se simte la o factură pentru un consumator mic. La gaze este într-adevăr o problemă în situaţia în care aveţi o centrală de apartament şi consumul de gaze este foarte mare iarna. Tocmai de aceea este important ca pentru cei pentru care factura pentru gaze este mare să încerce să facă nişte căutări. Acum există foarte mulţi furnizori, şi de energie electrică şi de gaze. Furnizorii mari în general fac oferte la pachet pentru ambele şi-atunci oferă şi discount-uri sau pot să ofere servicii suplimentare, cum ar fi întreţinere pentru centrala de apartament”, explică Otilia Nuţu pentru RFI.

 

Cum îţi schimbi furnizorul de gaze

 

În vederea iniţierei schimbării efective a furnizorului de gaze naturale, clientul final transmite la furnizorul nou un acord de schimbare a furnizorului de gaze naturale. “Prin acest acord, clientul împuterniceşte noul furnizor să solicite operatorului de reţea, fie Distrigaz Sud, fie E.ON, schimbarea efectivă a furnizorului la locul său de consum şi să-i notifice actualului furnizor denunţarea unilaterală a contractului. Furnizorul nou transmite notificarea de denunţare unilaterală a contractului încheiat între clientul final şi furnizorul actual cu respectarea termenului de denunţare prevăzut în contractul respectiv. Încetarea contractului de furnizare prin denunţare unilaterală nu are niciun efect asupra obligaţiilor decurgând din executarea contractului până la momentul încetării acestuia”, se arată în proiectul de ordin al ANRE.

 

Furnizorul actual nu se poate opune denunţării de către clientul final a contractului în vigoare în cazul în care nu a expirat perioada minimă contractuală şi nici în cazul existenţei unor debite neachitate de clientul final. Cu alte cuvinte, în orice zi şi indiferent dacă înregistraţi debite restante sau nu la factura de gaze, puteţi să vă mutaţi la un alt furnizor. Pentru plata datoriilor, dacă acestea există, proiectul de act normativ prevede o perioadă de 42 de zile de la ruperea contractului. Dacă nu plătiţi, furnizorul actual poate urma căile legale pentru recuperarea banilor, printre care cea mai uzuală este cedarea creanţei unei firme de recuperare.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed