x


  • EUR
    4.5841
    USD
    3.9032
  • 20° C
    Vremea
    Bucuresti
    Vant

    6 km/h
    Umiditate

    50%
    Presiune

    34203 hPa
string(6) "retail"

Se deschide un nou mall în Bucureşti. Proprietarii sunt soții Pogonaru

Veranda Mall, centrul comercial din zona Bucur Obor din Capitală, îşi va deschide porţile pe data de 27 octombrie potrivit chiriaşilor şi a informaţiilor publice pe pagina de Facebook a centrului.

Author: Mircea Popa | Sursa: Money.ro | Publicat: 16.10.2016, 13:23 | Actualizat: 16.10.2016, 13:23

Mallul, controlat de familia Pogonaru, se alătură peisajului bucureştean care a mai primit şi la început de septembrie un alt mall, ParkLake în zona Titan. În zona Bucur Obor din sectorul 2 al Capitalei nu există niciun centru comercial modern şi niciun mall. Există însă magazinul Obor.

 

Veranda va avea o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 30.000 de metri pătraţi. Principalele ancore vor fi hipermarketul Carrefour (10.000 mp) şi magazinul H&M (2.200 mp), alături de care se vor găsi peste 100 de magazine, restaurante şi cafenele. Printre brandurile de fashion ce vor fi prezente în Veranda se numără H&M, CCC, Deichmann, Piazza Italia sau Pimkie, alături de care se va afla şi retailerul german C&A, care va ocupa o suprafaţă de peste 1.600 de metri pătraţi. Altex, reţeaua naţională de electronice, electrocasnice şi IT&C, va deschide în centrul comercial un magazin de 600 de metri pătraţi.

 

Centrul comercial va avea o parcare de 1.200 de locuri şi un spaţiu verde de 15.000 de metri pătraţi, care iarna va găzdui un patinoar şi un târg de sărbători, iar vara este destinat relaxării şi petrecerii timpului liber.