Cristina Fernandez de Kirchner se identifică cu legenda Evitei. În discursurile sale televizate portretul acesteia apare întotdeauna. În realitate există două imagini, în funcţie de tonul alocuţiunii, care ascund câteva secrete.
Obsesia Malvinelor: Are o gândire naţionalistă. De exemplu, urăşte Chile. Îi place să fie sedusă intelectual, dar întotdeauna cu un discurs patriotic. Când omologul său bolivian, Evo Morales, i-a urmat exemplul şi a expropriat compania spaniolă energetică Repsol, Cristina a vorbit de ‘recuperare a suveranităţii’.
Accese de furie: Este predispusă să-şi verse nervii, mai ales după ce i-a fost extirpată glanda tiroidă. Dacă nu urmezi o medicaţie corectă, atunci schimbările de umor sunt frecvente. Îşi loveşte personalul domestic, nu primeşte pe nimeni şi se închide în cameră. Săptămâni întregi nu apare în faţa camerelor de televiziune, lucru pe care îl face în mod curent uneori chiar şi de două pe zi, dimineaţa şi seara. De multe ori dă senzaţia că este sub efectul pastilelor. Litiu? Există un semn de întrebare dacă nu cumva suferă de tulburare bipolară: trece de la depresie la stări de euforie; plânge în public.
Cancerul care nu a fost cancer: operaţia sa de tiroidă i-a înnebunit pe toţi. Mai întâi au spus că au depistat celule canceroase, apoi că nu au fost canceroase. Se speculează că treaba cu cancerul este o invenţie a consilierilor pentru a mobiliza populaţia în jurul ei. Una din acele telenovele care plac atât de mult argentinienilor. Iese din spital chiar în ziua când se anunţă tăierea subvenţiilor. Toate serviciile publice erau subvenţionate de stat din 2001. Şi tot atunci se anunţă şi creşterea facturilor la gaz, curent, apă şi telefonie… pentru că Banca Naţională are vistieria goală.
Ranchiuna socială: Cristina suferă de complexul sărăciei. Îi este ruşine cu tatăl ei şofer de autobuz, fiu al unor emigranţi spanioli. I se spunea El Colorado Fernandez, (tuciuriul) dar vecinii îl strigau Co-Co pentru că era bâlbâit. Cristina evită să vorbească de familia sa. Mama ei, Ofelia, a rămas gravidă când nu era căsătorită cu Fernández. S-a măritat când fetiţa a împlinit cinci ani. La 16 ani, Cristina se îndrăgosteşte de un jucător de rugby şi îşi face intrarea într-un strat social mai înalt.
Fermecătoare cu oligarhia: Gustul ei pentru lux este direct legat de acest complex al sărăciei de care suferă de când era copil. Când merge în Franţa, marile firme îi aduc genţi, bijuterii şi haine în camera de hotel. O copleşesc cu genţi Louis Vuitton, Hermes şi bijuterii Bulgari. Uneori îşi pune pe ea bijuterii în valoare de 50.000 de euro. ‘Nu trebuie să mă îmbrac ca un sărac pentru a arăta că sunt un bun politician’, se justică ea.
Căsătorie de interes: Cristina şi Nestor au format un cuplu de afaceri. Cristina recunoaşte că nu îi plac dovezile de afecţiune. Fiecare cu viaţa lui. Ei i se atribuie aventuri cu un guvernator, un bancher, o gardă de corp… Cele ale lui Nestor sunt mai bine cunoscute. Dar îi unea gustul pentru putere. Nu era o relaţie de la egal la egal. El o domina. Nestor a fost un lider patagonez care vroia să facă bani. Era pragmatic. Cristina i-a oferit postum exproprierea YPF. Tentaţia de a soluţiona criza cu zăcământul petrolifer din Vaca Muerta, care valorează 250 de miliarde de dolari era mare. Dar de unde va scoate cele 25 de miliarde pentru exploatare? Averea familiei Kirchner a crescut de la 1,5 la 16 milioane de dolari în şapte ani.
Mitul revoluţionarului: Cristina are o fixaţie să se prezinte ca militantă de stângă, foarte activă în timpul dictaturii. Dar nu a fost nicio revoluţionară. Tinerii care o înconjoară idealizează acea perioadă. Pentru ei lumea a început în 2001. Ei nu au trăit represiunea. Cristina are un cor permanent de lăudători în preajmă. Pentru a ajunge la ea trebuie să treci de fiul ei, Maximo. Nici măcar miniştrii nu au acces. ‘Băieţii’ lui Maximo formează garda ei pretoriană, deşi nu sunt oameni cu mâna pe pistol; ci mai degrabă birocraţi. Băieţi de bani gata.
