AcasăSport/SanatateSecretul lui David Popovici: fredonează “Subcarpați” în timpul curselor lungi!

Secretul lui David Popovici: fredonează “Subcarpați” în timpul curselor lungi!

David Popovici, câștigător a patru medalii de aur la Cupa României de la Târgoviște, se pregătește pentru o vară de foc. În 3 luni va concura în 4 competiții majore: două campionate mondiale și două europene. Cel mai bun înotător din țară și-a dezvăluit unul dintre cele mai bine ținute secrete: cântă în timpul curselor!

„Voi merge la  Mondialele de seniori, Europenele de juniori, Europenele de seniori și Mondialele de uniori” – David Popovici, medaliat cu aur în probele de 100 și 200 metri liber la Cupa României în bazin de 50 de metri pentru seniori, tineret și juniori.

La jumătatea lui iunie, sportivul de 17 ani va da piept cu cei mai buni înotători din lume, la Campionatul Mondial de seniori de la Budapesta!

„M-am pregătit și mă pregătesc intens, nu cred că ar fi un vis prea îndepărtat să spun că vreau să mă apropii cât mai mult de cea mai înaltă treaptă a podiumului” – David Popovici, medaliat cu aur în probele de 100 și 200 metri liber la Cupa României în bazin de 50 de metri pentru seniori, tineret și juniori.

David este pe ultima sută de metri cu pregătirea pentru Campionatele Mondiale de Seniori de la Budapesta care vor avea loc între 18 iunie – 3 iulie. Acesta a fost și motivul pentru care a plecat mai devreme de la Cupa României care a avut loc la Târgoviște.

„Probabil aș fi câștiga mai multe medalii, dar a trebuit să plec pentru a mă pregăti de Budapesta”- David Popovici, medaliat cu aur în probele de 100 și 200 metri liber la Cupa României în bazin de 50 de metri pentru seniori, tineret și juniori.

David a dezvăluit ceea ce-l relaxează, dar îl și „montează” în timpul curselor lungi.

„Ascult muzică, fie înainte, după sau uneori și în timpul antrenamentului, îmi iau boxa și o pun pe culoar. Ascult Subcarpați foarte des, au melodii care îmi plac, melodii care îmi dau starea potrivită și melodii pe care le mai și fredonez în anumite probe lungi” – David Popovici, medaliat cu aur în probele de 100 și 200 metri liber la Cupa României în bazin de 50 de metri pentru seniori, tineret și juniori.. 

David are și o carte preferată care i-a marcat copilăria! „Am acest răspuns încă de când eram mai mic pentru că nu cred că am mai citit o carte care să mă prindă atât de mult și, deși am citit-o când eram mai mic, a rămas în sufletul meu,<< Singur pe lume>> de Hector Malot”- David Popovici, medaliat cu aur în probele de 100 și 200 metri liber la Cupa României în bazin de 50 de metri pentru seniori, tineret și juniori.

„Detoxifiere” de telefon!

Pentru că îl așteaptă o perioadă foarte încărcată, David vrea să renunțe la …telefon! Nu ar fi prima dată! Anul trecut a stat o lună fără el!

„Dacă voia cineva să dea de mine, mai repede dădea prin ai mei. A fost o detoxifiere foarte bună! Și vara asta voi face la fel pentru că urmează foarte multe competiții, cu un program plin și cred că mediul online nu mă ajută”- David Popovici, medaliat cu aur în probele de 100 și 200 metri liber la Cupa României în bazin de 50 de metri pentru seniori, tineret și juniori.

„O zi din viața mea e plictisitoare”

De când a începutul înotul de performanță, David a știut că vrea să fie cel mai bun și pentru asta muncește în fiecare zi! Tânărul spune cu zâmbetul pe buze că pentru el toate zilele sunt la fel.

„Pentru omul de rând, o zi din viața mea poate părea plictisitoare, dar orice sportiv de performanță mă înțelege. Zilele mele decurg simplu, am câte două antrenamente, sală, apoi școală, mai am teme de făcut, proiecte. Îmi petrec timpul și cu prieteniipentru că nu pot să rămân chiar în rutina asta, trebuie să mă mai rup puțin din ea. E plictisitor, plin, dar merita tot, merită orice sacrificiu”- David Popovici, medaliat cu aur în probele de 100 și 200 metri liber la Cupa României în bazin de 50 de metri pentru seniori, tineret și juniori.

David are și câteva feluri de preparate pe care le-ar mânca în fiecare zi.

,„Îmi place lasagna, îmi place sushi-ul, mă feresc de Fast Food dar cred că oricui îi place Fast Food-ul”- David Popovici, medaliat cu aur în probele de 100 și 200 metri liber la Cupa României în bazin de 50 de metri pentru seniori, tineret și juniori.

În iulie va concura la Europeanul de la Otopeni

La începutul lui iulie, David va fi prezent la Europenele de Juniori care vor avea loc în premieră istorică în România, la Otopeni.

„Va fi un concurs plin, cred că voi concura în mai multe probe, multe ștafete. Îmi doresc să vină foarte multă lume să ne vadă, îmi doresc să dea pe afară bazinul de prieteni și îmi doresc să îi fac pe toți cei din tribună să simtă că înoată și ei lângă mine. Vreau să le ofer emoții cu adevărat nu doar eu, ci și colegii mei în ștafete”- David Popovici, medaliat cu aur în probele de 100 și 200 metri liber la Cupa României în bazin de 50 de metri pentru seniori, tineret și juniori.

 

Sursa: David Popovici, înot, Subcarpați

Ultimele Articole