Sectorul SIF de la Bursă câştiga 0,80% la mjlocul zilei, pe o piaţă în scădere uşoară

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scădea cu 0,36%, până la 4.786,63 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora nesemnificativ, cu 0,05%, până la 2.764,30 puncte.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 0,79%, până la 24.359,56 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, cobora cu 0,70%, ajungând la 9.929,97 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, pierdea 0,20%, până la 473,14 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, urca cu 0,66%, până la 587,61 puncte.

Pe bursele europene, acţiunile din sectoarele energetic şi farmaceutic înregistrau cele mai mari aprecieri, ridicând astfel principalii indici cu circa 1%. Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate la bursa londoneză, FTSE, creştea cu 1,02%, până la 5.271 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, urca cu 0,68%, până la 5.884 puncte. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, creştea cu 0,84%, până la 3.863 puncte.

Acţiunile Banca Transilvania (TLV) se menţineau în atenţia investitorilor, înregistrând la mijlocul zilei cel mai mare rulaj din piaţă, de 1.52 milioane lei, în timp ce cotaţia cobora cu 3,80%, la 2,28 lei. În schimb, titlurile BRD SocGen se apreciau cu 1,49%, până la 13,60 lei, dar schimburile totalizau doar 97.322 lei.

În sectorul SIF, schimburile cu acţiuni SIF Oltenia (SIF5) însumau 587.595 lei, iar titlurile câştigau 0,78%, la 1,30 lei, în vreme ce acţiunile SIF Moldova (SIF2) se scumpeau cu 0,87%, la 1,16 lei, pe suportul unui rulaj de 349.840 lei.

Preţul acţiunilor Petrom (SNP) creştea uşor, cu 0,39%, la cursul de 0,2550 lei, în urma unor tranzacţii de 93.808 lei, în timp ce titlurile Transelectrica (TEL) sufereau o corecţie de 0,75%, ajungând la 13,30 lei, pe o lichiditate de 77.353 lei.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole