Sectorul SIF de la Bursă câştiga 3,75% la mijlocul zilei, în linie cu pieţele externe de capital

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 2,28%, până la 4.296,96 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 2,14%, până la 2.527,50 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 3,75%, până la 22.225,10 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 2,47%, ajungând la 9.106,47 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 2,68%, până la 421,47 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, creştea cu 1,30%, până la 542,92 puncte.

Bursele europene creşteau puternic în jurul orei 13, susţinute de acţiunile din sectorul financiare, urmând astfel tendinţa pieţelor asiatice.

Indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, creştea cu 1,39%, până la 4.919,23 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, urca cu 1,54%, până la 5.467,25 puncte.Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, creştea cu 1,48%, până la 3.651,92 puncte.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) erau cele mai tranzacţionate la jumătatea şedinţei, cu un rulaj de 2,89 milioane lei, şi se scumpeau cu 4,50%, la 1,16 lei, în vreme ce titlurile SIF Moldova (SIF2) avansau cu 4,08%, la 1,02 lei, pe o lichiditate de 1,88 milioane lei.

Pe sectorul bancar, schimburile cu acţiuni BRD SocGen (BRD) însumau 1,11 milioane lei, iar titlurile câştigau 4,13%, la 12,60 lei, în vreme ce acţiunile Băncii Transilvania (TLV) se apreciau cu 1,27%, la 1,60 lei, pe o lichiditate de 743.055 lei.

De asemenea, acţiunile Amonil Slobozia (AMO) se apreciau la mjlocul şedinţei până la limita maximă de variaţie, de 15%, şi se tranzacţionau la un preţ de 0,0182 lei/unitate, dar rulajul era de numai 225.258 lei.

Sursa: NewsIn

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole