Declaraţiile par să vizeze să pună capăt speculaţiilor potrivit cărora un atac ar putea fi folosit pentru a bloca programul atomic al Teheranului.
Marţi, agenţia ONU pentru energie nucleară, AIEA, a anunţat că Iranul desfăşoară cercetări pentru dezvoltarea unor arme atomice.
“Trebuie să avem grijă în legătură cu consecinţe nedorite”, a spus Panetta, întrebat despre un raid armat.
El a subliniat că este posibil ca o acţiune militară să nu devieze Iranul “de la ceea ce vrea să facă”. “Însă, mai important, ar putea avea un impact grav în regiune şi ar putea avea un impact grav asupra forţelor americane din regiune”, a subliniat oficialul american.
“Şi cred că toate aceste lucruri trebuie analizate cu atenţie”, a adăugat el.
Panetta a precizat că susţine, însă, impunerea “celor mai dure sancţiuni – economice, presiuni diplomatice – asupra Iranului pentru a-şi schimba comportamentul”.
Întrebat ce vor face SUA, dacă sancţiunile nu vor determina republica islamică să îşi schimbe direcţia, el şi-a exprimat speranţa că nu se va ajunge în acest punct. Joi, Daily Mail a scris că Israelul, cu susţinere logistică americană, ar putea lansa operaţiuni militare pentru a împiedica Iranul să dezvolte arme nucleare înainte de Crăciun.
AIEA a descoperit că Iranul dezvoltă o bază de teste atomice, detonatoare nucleare şi încearcă să construiască un model pe calculator al unui focos nuclear, care să se potrivească unei rachete existente deja.








