Şeful serviciului sanitar rus Rospotrebnadzor, Ghenadi Onişcenko, a dat asigurări, într-un interviu pentru Interfax, că vinurile moldoveneşti nu se confruntă cu riscul de a fi supuse unui embargo pe piaţa din Rusia, dar s-a arătat îngrijorat de calitatea tot mai proastă a acestuia, relatează UNIMEDIA.
Onişcenko a recunoscut că situaţia tot mai proastă a vinului moldovenesc îl consumă emoţional, pentru că Republica Moldova îi trezeşte sentimente nostalgice. “Rareori observ o astfel de neglijenţă din partea autorităţilor faţă de ramura economiei care determină bunăstarea economică a ţării”, a afirmat oficialul rus.
“Dacă e să vorbesc despre mine personal, e regretabil să urmăresc această situaţie. Cu mult timp în urmă, era cât pe ce să-mi leg începutul carierei cu Republica Moldova. Situaţia actuală îmi provoacă frământări personale”, a mai a declarat Onişcenko.
Şeful serviciului sanitar rus a menţionat că iresponsabilitatea guvernării de la Chişinău a dus la înrăutăţirea calităţii vinului moldovenesc.
Anul trecut, Rusia a respins peste două milioane de litri de vin şi coniac produs în Republica Moldova. Ulterior, în urma unor întrevederi bilaterale ale specialiştilor ruşi şi moldoveni, Rospotrebnadzor a extins lista exportatorilor din R. Moldova. Şeful serviciului sanitar rus a declarat în vara anului 2010 că vinul moldovenesc este bun de vopsit gardurile.









