Senatul tocmai a votat o lege care încalcă Tratatul de funcționare al UE

Cristian Matache

Senatorii au adoptat proiectul de lege propus de Liviu Dragnea și Șerban Nicolae prin care Banca Națională a României este obligată se repatrieze aproape toată rezerva de aur ținută la Banca Angliei. Actul normativ reprezintă a modificare a Statutului BNR, stabilit prin legea 312/2004, fără avizul Băncii Centrale Europene. Asta înseamnă o încălcare a tratatului de funcționare al UE. „În exercitarea competențelor și în îndeplinirea misiunilor și îndatoririlor care le-au fost conferite prin tratate și prin Statutul SEBC ( Sistemul European al Băncilor Centrale, n.r.) și al BCE, Banca Centrală Europeană, băncile centrale naționale sau membrii organelor lor de decizie nu pot solicita și nici accepta instrucțiuni din partea instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, a guvernelor statelor membre sau a oricărui alt organism”, se arată la articolul 130 din tratatul UE.

 

Legea adoptată prevede lăsarea la Londra doar 5% din rezerva de aur dar numai în condițiile în care se obțin venituri. Dacă BNR nu obține dobândă, atunci și această cantitate va fi adusă la București. În prezent, sunt 61 de tone la Banca Angliei, adică 65% din rezerva de aur a României. Păstrarea acestei cantități costă România 309 mii lei anual, adică 60.000 de euro. Repatrierea ei ar putea costa probabil cât taxa de custodie respectivă pe 50 de ani. Astfel că România nu câștigă nimic din această operațiune, în schimb este foarte probabilă creșterea dobânzilor la împrumuturile externe, pentru că scade încrederea instituțiilor financiare din lume în autoritățile române.  „Nimic din situaţia economică a României nu mai justifică păstrarea unei asemenea cantităţi de aur ca rezervă în străinătate, cu costurile aferente, deloc de neglijat, în condiţiile în care această rezervă poate fi păstrată şi suplimentată, în mod corespunzător, în depozite din ţară”, se mai arată în expunerea de motive, potrivit căreia deţinerea unei cantităţi de aur în depozite constituite în străinătate nu trebuie, în mod necesar, interzisă, dar „aceasta ar trebui limitată cantitativ şi condiţionată de obţinerea unor venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice“, se arată în nota de fundametare a actului normativ adoptat de Senat.

 

Ținerea unei părți însemnate a rezervei de aur în custodie la Banca Angliei are ca scop garantarea faptului că există o rezervă disponibilă a fi utilizată ca și colateral în cazul unor operațiuni de finanțare în situații de criză. În subsidiar, această deținere permite valorificarea oportunităţilor oferite de evoluţia favorabilă a ratelor dobânzilor pentru depozitele de aur, prin mobilizarea imediată a cantităţilor necesare efectuării plasamentelor în conformitate cu uzanţele de pe piaţa metalelor preţioase. Londra reprezintă cel mai important centru financiar pentru tranzacţionarea şi decontarea operaţiunilor cu aur din lume.

 

”Rezerva internațională- aurul și cele 32 de miliarde de euro -este ținută în afara țării pentru că astfel se poate verifica existența acesteia în orice clipă pe plan internațional în sistemul de conturi, altfel ea neavând “nicio valoare”, a declarat recent Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. ”De asta pot românii să circule fără probleme și să facă plăți oriunde în lume, pentru că BNR adminsitrează această rezervă așa cum fac toate celelalte țări. Am mai auzit că Bundesbankul și-a repatriat o parte din rezerva de aur. Așa este, dar ea avea vreo 80% din rezervă la FED. Și au adus o parte în țară și au rămas cu 60% în afara Gemaniei. Păi atât avem și noi în afară!”, a mai afirmat Isărescu.

 

 

 

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole