Șerban Copoț plănuiește candidatura la viitoarele alegeri europarlamentare. De pe scena iUmor vrea să fie luat în serios în politica europeană

0

Hienă, așa cum s-a făcut cunoscut în formația Animal X, vrea să se întoarcă în natură.

Pe numele său Șerban Copoț, fostul solist și vedetă de televiziune ia în serios candidatura pe listele viitoarelor alegeri europarlamentare 2024. Cel mai probabil, având în vedere că este președintele Asociației Generația Verde și s-a dovedit drept un activist virulent al protecției mediului, va reprezenta un partid ecologist afiliat la nivel european.

Lepădat de Antena 1 după câțiva ani de bășcălie, Copoț (42 de ani) s-a aflat chiar în vizită la Parlamentul European zilele trecute, invitat în cadrul programului ”Folosește-ți votul”, unde a ținut un discurs tăios, la adresa politicienilor care ne reprezintă în instituția administrativă europeană.

Șerban Copoț plănuiește candidatura la viitoarele alegeri europarlamentare! ”Din peste 30 de europarlamentari români, vreo 7 sunt vii”

”Din peste 30 de europarlamentari români, vreo 7 sunt vii”, a spus Șerban Miron Copoț, alias Hienă, vedeta muzicii anilor 2000, cel care cânta odinioară piese ca ”Băieți derbedei” ori ”Ecstasy”.

După dizolvarea proiectului de succes Animal X (cândva manageriat de controversatul Costel Bobic), după ruperea de influentul afacerist ce s-a aflat ani buni în umbra PSD-ului, Șerban Copoț a dispărut o perioadă, ca apoi să reapară ca vedetă a Circului Metropolitan, apoi prezentator de televiziune, dar și activist implicat în mai multe proiecte ecologiste.

Constanțeanul a absolvit ca și Traian Băsescu Institutul de Marină (tatăl dar și fratele său au fost profesioniști ai marinei comerciale)și și-a netezit ideologia ecologistă înscriindu-se, la 41 de ani, o universitate ecologică din București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.