Sindicatele profesorilor încep acţiuni comune de protest

Acţiunea din 25 martie va începe cu un miting în Piaţa Victoriei, urmat de un marş şi poteste în faţa Ministerul Educaţiei. Alţi sindicalişti vor picheta sediul Ministerului Muncii. În aceeaşi zi, în toate şcolile din ţară nu se vor desfăşura activităţi de predare, urmând să fie dezbătut proiectul Legii Educaţiei de către profesorii afiliaţi celor patru sindicate: Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN), Federaţia Spiru Haret şi Federaţia Alma Mater

Liderul FSLI, Aurel Cornea, a declarat că după mitinguri, pichete, greve de avertisment se poate ajunge la grevă generală în prima decadă a lunii iunie şi la neîncheierea anului şcolar. Toţi membrii celor patru sindicate din învăţământ vor să boicoteze examenele naţionale.

O  delegaţie a celor patru federaţii se va adresa Parlamentului European şi va cere audienţe la comisarul european pentru educaţie pentru a prezenta situaţia cu care se confruntă sistemul educaţional în prezent.

Toate protestele au ca obiect problemele din Educaţie, inclusiv cele legate de drepturile salariale.

Sindicaliştii au declarat sâmbătă, după discuţiile cu premierul Emi Boc, că îşi menţin programul de proteste şi că se vor întâlni marţi din nou cu reprezentanţii guvernului, pentru a analiza ordonanţa de urgenţă propusă de executiv, care să corecteze discrepanţele apărute în 2010 în salarizarea bugetarilor.

„Protestele angajaţilor din învăţământ vor continua şi ne vom întâlni din nou marţi la ora 15:00 pentru a analiza ordonanţa propusă de guvern ce vizează acoperirea sumelor pierdute din salariile din învăţământ„, a declarat preşedintele FSLI, Aurel Cornea, la finalul discuţiilor de sâmbătă de la Ministerul Muncii cu reprezentanţii Executivului.

Preşedintele executiv al Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat, la rândul său, că primul ministru le-a propus în cadrul discuţiilor să nu se mai acorde majorări salariale în urma hotărârilor judecătoreşti, iar sumele economisite să fie distribuite angajaţilor din învăţământ care au pierdut la salarii. „Marţi ne vom întâlni pentru a vedea cum se vor face corecţiile pe sectoare”, a spus Nistor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed