Conform imaginilor, a căror autenticitate nu a fost verificată, este vorba despre generalul Mohammed Khallouf, şeful departamentului logistic şi de aprovizionare al armatei guvernamentale. Fuga sa din Siria împreună cu familia, pregătită de rebeli, a avut loc la 15 martie.
Potrivit postului saudit de televiziune Al-Arabiya, generalul Khallouf a dezertat împreună cu fiul său, căpitanul Ezzedine Khallouf, şeful unităţii de recunoaştere a armatei siriene.
După izbucnirea revoltei împotriva regimului condus de Bashar Al-Assad, transformată ulterior în război civil, mai mulţi responsabili ai regimului – civili şi militari – au dezertat pentru a se alătura insurecţiei.
Conflictul din Siria, intrat vineri în cel de-al treilea an, s-a soldat până în prezent cu moartea a peste 70.000 de persoane, un milion de refugiaţi şi mai multe milioane de strămutaţi, conform statisticilor ONU.








