Situaţia Arpechim, subiectul principal al negocierilor de joi de la Ministerul Economiei

Mucenic Ioana

‘Astăzi (joi – n.r.) vom transpune în contract toate prevederile proceselor verbale de şedinţă încheiate pană acum. Astăzi lucrăm efectiv pe contract. În linii mari, direcţia este pozitivă, nu sunt probleme. Subiectul de pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi este Arpechim’, a afirmat Liviu Neagu.

 

La negocierile de joi participă reprezentanţii lui Dan Diaconescu, cei ai OPSPI şi ai sindicaliştilor Oltchim, care solicită respectarea contractului colectiv de muncă, acordarea salariilor restante şi repornirea activităţii combinatului.

 

Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD şi patronul OTV, a fost declarat vineri adjudecatar al licitaţiei cu ofertă în plic pentru achiziţionarea a 54,8% din capitalul social al Oltchim Râmnicu Vâlcea, pentru care a oferit 203 milioane lei. Contractul de privatizare nu a fost, însă, semnat, iar avocaţii lui Dan Diaconescu susţin că sunt pregătiţi să negocieze, în continuare, pe marginea documentului şi că nu se grăbesc să semneze.

 

Avocaţii lui Dan Diaconescu au solicitat menţionarea obligaţiilor vânzătorului şi cumpărătorului Oltchim în preluarea Arpechim, pentru reluarea activităţii în regim integrat şi includerea unei clauze pentru vânzător, prin care acesta să nu introducă societatea în insolvenţă, după cumpărare.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole