Situație gravă! Spital din țară fără linie de gardă la cardiologie. Medicii au demisionat


Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu va rămâne fără linie de gardă de vineri, 19 mai, după ce cinci medici, din cei șapte care efectuau gărzi, au cerut încetarea contractelor de muncă pentru asigurarea continuității liniei de gardă.

Situația a devenit de-a dreptul gravă, în contextul în care, în ultimul timp, doi medici cardiologi s-au pensionat, iar alți doi au demisionat, recent, din posturile pe care le dețineau în unitatea medicală.

De altfel, nici până pe 19 mai, SJU Târgu-Jiu nu a făcut public graficul de gărzi la Cardiologie pentru luna în curs.

Reprezentanții spitalului au precizat că motivele invocate de medicii care au renunțat la gărzi au fost numărul mare de prezentări în Camera de gardă și consulturile interdisciplinare existente la nivelul unității medicale, dar și faptul că tariful de gardă este calculat având la bază salariul din 2018.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed