Slovenia: 30.000 de persoane protestează împotriva măsurilor de austeritate

Protestatarii, care potrivit organizatorilor au numărat peste 30.000 de persoane venite din toate părţile ţării, s-au adunat în centrul oraşului cu pancarte pe care se putea citi lozinci precum: ‘Vrem să trăim, nu să supravieţuim’, ‘Politica de austeritate = recesiune’, ‘Ia-mi totul pentru ca economia să înflorească’, ‘Slovenia, cea mai competitivă în corupţie’, ‘Sfârşitul crizei = Sfârşitul capitalismului’ ‘sau ‘guvernul îşi pierde capul şi Slovenia tinereţea’.

 

‘Nu facilităţile sociale, salariile, pensiile şi bursele de studii sunt responsabile pentru criza actuală, ci capitalismul avid care a provocat-o’, a afirmat la începutul manifestaţiei Dusan Semolic, liderul Alianţei sindicatelor independente slovace (ZSSS). ‘Dorim schimbări fundamentale în toată Europa. Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană susţin capitalismul neoliberal în loc să apere drepturile economice şi sociale ale populaţiei’, a declarat acesta pentru agenţia EFE, adăugând că din cele circa două milioane de sloveni, 273 de mii trăiesc sub pragul sărăciei.

 

Această manifestaţie, care s-a desfăşurat calm timp de două ore, a fost precedată în săptămâna care s-a încheiat de mai multe proteste similare împotriva austerităţii în Spania, Portugalia, Italia şi Grecia.

 

Premierul Janez Jansa a declarat că nemulţumirea este justificată, dar măsurile de austeritate sunt necesare, în caz contrar Slovenia ar putea fi nevoită să ceară ajutor financiar extern.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed