Șocant! Un tânăr a tras un copil din brațele mamei. S-a întâmplat într-o piață din Deva

0

Un tânăr a vrut să smulgă un copil din braţele mamei sale, în piaţa Arras din Deva. Din fericire, oamenii aflaţi în zonă l-au prins şi l-au imobilizat până la sosirea unui echipaj de Poliţie.

Tânărul în vârstă de 29 de ani, care s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, s-a apropiat de femeia în vârstă de 24 de ani şi a încerca să îi smulgă copilul din braţe.

Copilul, în vârstă de doi ani şi şase luni, nu a fost rănit, el fiind salvat de mama sa şi de trecătorii care au sărit în ajutorul ei.

În apărarea sa, tânărul a declarat că i s-ar fi părut că este copilul său.

„Astăzi, în jurul orei 13:10, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin intermediul serviciului apel de urgență 112 cu privire la faptul că, în zona Piața Arras, din Deva, un tânăr, fără motiv, ar fi încercat să smulgă un minor din brațele mamei sale.

Minorul nu a suferit vătămări corporale, iar tânărul a fost reținut de trecători până la sosirea polițiștilor, care s-au deplasat, în cel mai scurt timp, la locul faptei.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Biroului Ordine Publică Deva, care l-a imobilizat pe tânăr și l-a condus la o unitate medicală în vederea evaluării psihiatrice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor comiterii faptei și a luării măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.