Soluţii pentru sportul românesc

Mucenic Ioana

 „Trebuie să recunosc faptul că eu coordonez proiectul de reconversie socială, a sportivilor sau foştilor sportivi de performanţă, care este un proiect al Comitetului Olimpic Naţional, împreună cu o firmă de resurse umane. (…)  Avem foarte mulţi sportivi retraşi din activitatea sportivă care, în momentul de faţă, nu au un loc de muncă al lor”, a declarat Gabi Szabo.

 

Preşedintele ANST, Carmen Tocală, susţine că este foarte important ca sportivii de performanţă, care se retrag, să rămână totuşi în sistem pentru a ajuta la formarea altor sportivi.

 

„Reconversia către un alt domeniu de activitate este un aspect, un proiect foarte bun. În fapt, ceea ce pe legea voluntariatului noi ne dorim ca ei să rămână în sistem într-o altă calitate. Şi-atunci, cele două proiecte pot acoperi pentru toţi sportivii de performanţă, mai multe variante de funcţionare şi perfecţionare a lor”, a declarat Carmen Tocală.

 

Întrebată dacă va exista o strategie naţională a sportului, Carmen Tocală a răspuns că un plan de reformă va fi finalizat până în luna noiembrie a acestui an.

 

„Indicatorii calitativi îi vom avea după Olimpiada de la Londra. Nu putem şti exact de ce avem nevoie şi ce putem face, decât după ce vedem, comparativ cu celelalte state ale lumii.  (…)  Până în luna noiembrie va fi o reformă a sportului românesc. Până în luna noiembrie vom avea un plan de reformă”,  a adăugat Carmen Tocală.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole