Sorin Grindeanu: 12 oferte au fost depuse pentru cele 3 loturi ale Autostrăzii Focşani-Bacău, 95,9 km

„12 oferte au fost depuse pentru cele 3 loturi ale Autostrăzii Focşani-Bacău (95,9 km)! Pentru lotul 1 (Focşani-Domneşti Târg)- în lungime de 35,6 km şi cu o valoare estimată de 2,98 miliarde de lei (fără TVA)- au depus oferte 4 Asocieri de constructori din România şi Turcia. Pentru Lotul 2 (Domneşti Târg-Răcăciuni)- cu o lungime de 38,78 km şi o valoare estimată de 3,14 miliarde de lei (fără TVA)- au depus oferte 4 Asocieri de constructori din România şi Turcia. Pentru Lotul 3 ( Răcăciuni- Bacău)- cu o lungime de 21,52 km şi o valoare estimată de 2,11 miliarde de lei (fără TVA)- s-au primit oferte de la 4 Asocieri de constructori tot din România şi Turcia”, a scris Sorin Grindeanu, joi pe Facebook.

 

El a mai spus că pentru fiecare lot perioada de execuţie a lucrărilor este de 30 de luni.

 

„Toată Autostrada Focşani-Bacău va avea o lungime de 95,9 km şi are o valoare totală estimată de 8,24 miliarde de lei (fără TVA). Investiţia este finanţată prin PNRR”. a conchis Grindeanu. 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed