Stadionul Steaua va avea 30.500 de locuri, muzeu și restaurant pitch-view/ bar sky view

„Vom aproba indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii Stadionul Steaua şi Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf realizate de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii. Acest act normativ este necesar întrucât cele două stadioane au fost declarate, alături de Dinamo şi Rapid, stadioane de interes public şi de importanţă naţională pentru organizarea la Bucureşti a unor meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020″, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

 

 

Aceasta a precizat că Stadionul Steaua va avea o capacitate totală de 30.500 de locuri pentru spectatori şi o suprafaţă desfăşurată de 70.000 de metri pătraţi.

 

 

„Durata de realizare a obiectivului va fi de 25 de luni, iar valoarea totală a investiţiilor este de 301,77 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării şi Ministerului Apărării Naţionale”, a spus Dăncilă.

 

 

Potrivit proiectului de Hotărâre, arena din Ghencea va avea o capacitate de 30.500 de locuri pentru spectatori, patru vestiare, 24 de camere pentru cazarea sportivilor, un muzeu, spaţii comerciale, precum și restaurant pitch-view / bar sky view.

 

Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” va avea o capacitate totală de 8.100 de locuri pentru spectatori. La acest stadion se va consolida și reabilita clădirea existentă pentru vestiare, se va reface sala de antrenament, se vor construi spații de cazare și cantonament pentru sportivi, se vor amenaja spațiile urbane exterioare, precum și o parcare subterană (pentru 170 de autoturisme), vor fi construite un centru de îngrijire pentru sportivi şi gradene acoperite pentru public şi se va moderniza suprafața de joc. Durata de realizare a obiectivului este de 23 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 126,41 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice și Ministerului Tineretului și Sportului.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed