Stânga a câştigat alegerile legislative din Franţa

0

Partidul Socialist, al actualului preşedinte Francois Hollande, a fost votat de 34,4% dintre alegători. Celelalte partide de stânga, şi anume Verzii şi Frontul de Stânga, au obţinut 5,46% şi respectiv 6,91% din voturi.

 

Dintre partidele de dreapta, cel mai bun rezultat l-a înregistrat Uniunea pentru o Mişcarea Populară, partidul fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, acesta obţinând 27,12% din voturi, celelalte partide de dreapta însumând împreună 6,95% din voturi, dintre care 2,2% Noul Centru, 1,24% Partidul Radical, diferenţa de 3,51% revenind celorlalte formaţiuni conservatoare.

 

Partidul de extremă dreapta Frontul Naţional s-a clasat pe poziţia a treia cu 13,6% din voturi.

 

La scrutinul de duminică s-au prezentat 57,23% dintre persoanele cu drept de vot, procent în scădere faţă de primul tur de scrutin al alegerilor legislative din anul 2007, când au votat 60,3% dintre alegători. Turul doi va avea loc pe data de 17 iunie.