Statul ne condamnă să construim ILEGAL!

Concret, un român care vrea să construiască legal o casă cu etaj are nevoie, pe lângă muncitori, de următorii specialişti: proiectant arhitectură, proiectant structură, proiectant instalaţii, verificatori de proiecte pe cele trei domenii, uneori expert tehnic, auditor energetic, apoi, în execuţie, diriginte de şantier, responsabil tehnic cu execuţia, şef de şantier, responsabil cu controlul calităţii şi, peste toţi, un inspector de la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC).

 

În plus, mai sunt ceruţi responsabili cu protecţia muncii şi responsabili cu prevenirea şi stingerea incendiilor.

 

„În domeniul construcţiilor civile, de la o casă cu parter şi etaj şi până la un bloc de locuinţe, este necesară contribuţia acestor specialişti. Legal nu se poate construi fără aceşti factori implicaţi“, spune Cezar Petre, preşedintele Colegiului Tehnic al Diriginţilor de Şantier.

 

Implicarea acestor specialişti în procesul de execuţie şi de recepţie a lucrărilor de construcţie este cerută, în principal, de legea 10 privind calitatea în construcţii şi legea 50 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

 

De atestările profesionale se ocupă, cu precădere, două instituţii ale statului: Ministerul Dezvoltăţii, care certifică verificatorii de proiecte, experţii tehnici şi auditorii energetici, şi ISC, care se ocupă de diriginţii de şantier şi resonsabilii tehnici cu execuţia. Proiectanţii pot profesa doar pe baza unei diplome de inginer.

 

mai multe, pe capital.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed