Stejarii întâlnesc SUA pe 5 august, pe Arcul de Triumf

Naționala de rugby a României își completează calendarul de meciuri de pregătire pentru participarea la Cupa Mondială din Franța. Astfel, Stejarii vor întâlni Statele Unite ale Americii pe 5 august, partida urmând să aibă loc la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, de la ora 20:00. Întâlnirea va fi transmisă de Prima Sport. În acest moment, SUA se află pe locul 19 mondial, România urcând un loc, până pe 19, în ierarhia World Rugby.

România va disputa astfel trei meciuri de pregătire pentru competiția din Franța (8 septembrie – 28 octombrie) primul cu SUA pe 5 august, în țară, apoi va întâlni Georgia (locul 11 mondial) pe 12 august la Tbilisi și Italia (locul 14 mondial), pe 19 august, în Peninsulă.

“Va fi ultima partidă pe care România o va juca acasă înainte de Cupa Mondială, practic o ultimă șansă pentru suporteri de a vedea și de a încuraja echipa din tribunele Stadionului Național de Rugby Arcul de Triumf, înainte de competiția din Franța. Cupa Pershing pe care ne-o vom disputa este de asemenea un trofeu foarte important pentru noi și sperăm să rămână aici, în România. Va fi o pregătire acerbă pentru jucătorii echipei naționale în această vară, peste trei luni de pregătire, avem trei meciuri puternice de testare, după care urmează meciurile la Cupa Mondială. Avem o grupă extrem de grea, poate cea mai puternică de la Cupa Mondială pentru România până acum. Vom juca cu numărul 1 mondial, Irlanda, cu campioana mondială en-titre, Africa de Sud, cu Scoția care este într-o formă fantastică și Tonga, care dispune de jucători readuși acasă, jucători din Noua Zeelandă și Australia. Cel mai important este faptuă că România face parte din cele 20 de țări care vor la Cupa Mondială, este o echipă de înaltă performanță, iar rugby-ul este singurul sport de echipă care ne reprezintă la o Cupă Mondială”, a declarat Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

România și Statele Unite ale Americii se vor întâlni pentru a 10 oară, Stejarii câștigând doar două partide. Ultima întâlnire dintre cele două echipe a fost în 2018, în cadrul unui meci test care s-a disputat pe terenul din Ghencea, unde oaspeții s-au impus cu 31-5.

SUA deține și Cupa Pershing, trofeu care se pune în joc între cele două națiuni, în amintirea generalul John Joseph Pershing, care a organizat o Olimpiada Militara, “Jocurile InterAliate”, în 1919, în cadrul competiției, cele două țări disputând un meci pe Stadionul din Colombes, americanii impunându-se cu 21-0.

La Cupa Mondială de Rugby, România se află în Grupa B și va debuta pe 9 septembrie cu Irlanda, la Bordeaux, apoi va juca pe 17 septembrie, cu Africa de Sud (Bordeaux), pe 30 septembrie cu Scoția (Lille) și pe 8 octombrie cu Tonga (Lille).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed