Studiu EY: Securitatea cibernetică rămâne un risc major pentru băncile europene

0

Securitatea cibernetică reprezintă principalul motiv de îngrijorare pentru managerii de risc (Chief Risk Officers sau CRO) din sectorul bancar european pentru al doilea an consecutiv, scrie economica.net, citând studiul despre gestionarea riscurilor bancare, realizat de EY şi Institutul pentru Finanţe Internaţionale (IFI).

Studiul analizează informaţii colectate de la 17 mari bănci europene şi a constatat că 82% dintre managerii de riscuri consideră securitatea cibernetică cea mai mare ameninţare la adresa organizaţiei lor în următoarele 12 luni (faţă de 73% la nivel global). Un procent de 71% consideră că ameninţarea conflictelor cibernetice între state este din ce în ce mai reală, se menţionează într-un comunicat EY.

Mediul geopolitic dificil îi determină pe managerii de risc din băncile europene să fie preocupaţi de sancţiunile globale şi rezilienţa operaţională, iar 82% dintre ei consideră că riscurile geopolitice vor creşte în acest an.

„Tensiunile geopolitice, anticiparea rezultatelor alegerilor, continuarea războiului în Europa şi creşterea tulburărilor în Orientul Mijlociu adaugă volatilitate unui mediu economic deja dificil. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că atât de mulţi manageri de risc (CRO) identifică şi în acest an riscul cibernetic ca fiind cel mai important. Tot din sondaj reiese faptul că poziţia de CRO a dobândit multe faţete noi, managerii de risc trebuind azi să îşi asume mai multe roluri pentru a putea identifica toate posibilele riscuri ce ameninţă organizaţia şi pentru a le gestiona şi raporta eficient”, a declarat Gelu Gherghescu, Markets leader, EY România, citat în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.