Eliberarea celor doi a fost anunţată joi de un avocat american şi de un post de televiziune belgian. Revenit în ţara sa de origine, kuwaitianul Khaled Al Mutairi, 34 de ani, a fost declarat nevinovat la 29 iulie de un judecător federal de orice acuzaţie de terorism, a confirmat ministerul de Justiţie într-un comunicat. Al Mutairi a petrecut aproape opt ani la Guantanamo, a precizat, de asemenea, avocatul său.
“Un alt deţinut a fost transferat de la Guantanamo spre Belgia”, a adăugat ministerul, explicând că, la cererea Bruxelles-ului, identitatea acestuia rămâne secretă.
Cele două eliberări ridică la 16 numărul prizonierilor care au părăsit Guantanamo de la sosirea lui Barack Obama la Casa Albă, în ianuarie. Un prizonier tanzanian a fost, de asemenea, transferat la New York pentru a fi judecat, iar un yemenit s-a sinucis.
221 de prizonieri se mai află în închisoarea pe care preşedintele american a promis că o va închide. Dintre aceştia, aproximativ 80 pot fi eliberaţi, iar 60 ar putea fi judecaţi formal de tribunale. Soarta celorlalţi rămâne sub semnul întrebării, administraţia de la Washington dorind să-i ţină închişi pe termen nedefinit.







