Sute de ruși ar fi fost omorâți, în urma unui atac ucrainean asupra unei școli din Makiivka

0

În noaptea de duminică spre luni, Rusia a reluat atacurile cu drone asupra Ucrainei. Cel puțin 20 de aparate de zbor au fost doborâte în timpul nopții deasupra Kievului de către sistemul de apărare aeriană.

UPDATE 12.30. Informații neoficiale vehiculate pe canalele media pro-ruse vehiculează bilanțuri de proporții ale loviturii ucrainene asupra clădirii din Makiivka unde se adăposteau soldații ruși.

Potrivit mai multor bloggeri și corespondenți de război pro-ruși, clădirea școlii din Makiivka adăpostea circa 600 de soldați ruși și avea și muniție depozitată la subsol, ceea ce a amplificat efectele devastatoare ale rachetelor HIMARS trimise de ucraineni în noaptea de Revelion.

Fostul ministru al apărării pro-rus din regiunea Donețk, Igor Strelkov (Girkin), a scris pe Telegram că numărul victimelor este de ordinul sutelor și că mulți soldați sunt încă prinși sub dărâmături, soarta lor fiind necunoscută.

În timpul acestui nou atac al Rusiei, instalațiile de infrastructură energetică au fost avariate în timpul atacului, fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică și căldură. Resturile unei rachete au rănit o persoană.

Sute de soldați ruși și-ar fi pierdut viața

Totodată, armata din Ucraina spune că provocat pierderi grele trupelor ruse în Bahmut, un orăşel din estul țării care este scena unor bătălii aprige de luni de zile.

Mai mult, ucrainenii au atacat cu rachete HIMARS și au distrus clădirea unei școli din Makiivka, lângă orașul Donețk, unde se adăposteau soldați ruși, scrie agenția Nexta. Nu se cunoaște un bilanț oficial al atacului, însă Nexta scrie, citând surse rusești, că ar putea fi vorba de sute de victime.

Jurnalistul Christo Grozev de la Bellingcat spune că atacul ar fi avut loc în noaptea de Revelion. Potrivit acestuia, mai mulți corespondenți de război pro-ruși scriu pe canalele Telegram că a fost „iadul pe pământ” și că ar putea fi vorba de sute de soldați și ofițeri ruși uciși de rachetele HIMARS.

Pene de curent şi furnizarea căldurii întreruptă în Kiev

Instalaţiile infrastructurii energetice au fost avariate de atacurile cu drone care au avut loc în cursul nopţii la Kiev, astfel că în capitala ucraineană sunt întreruperi de energie electrică şi de furnizare a căldurii, a anunţat luni primarul Vitali Kliciko. Edilul a precizat că alimentarea cu apă a Capitalei nu a fost afectată.

Valuri de drone lansate de Rusia au vizat luni dimineaţă mai multe infrastructuri critice din capitala Ucrainei, Kiev, şi din zonele învecinate.

Alertele de raid aerian au răsunat la Kiev şi în estul Ucrainei cu puţin înainte de miezul nopţii şi au continuat timp de câteva ore.

Guvernatorul regiunii Kiev, Oleksi Kuleba, a declarat pe Telegram în jurul orei locale 3.00 că în capitală şi în regiune este „gălăgie” după ce ruşii au lansat valuri de drone Shahed, de fabricaţie iraniană, vizând facilităţi de infrastructură critică, dar apărarea antiaeriană este activată.

Resturi de la o dronă distrusă au lovit cartierul Desnianski din nord-estul Kievului, rănind un tânăr de 19 ani, care a fost ulterior transportat la spital, a declarat primarul oraşului, Vitali Kliciko.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.