Articole cu tag-ul: BNR, datorie germania, datorie istorica, datorii germania, germania romania, hotnews, radu golban

Cine este românul care a descoperit că Germania datorează României 18 mld. euro

sursa foto: hotnews.ro La origine, sunt din Timişoara. La vârsta de 14 ani -în anul 1988- împreună cu familia, am emigrat în Germania. Sunt cetăţean german şi din anul 2003 m-am stabilit în Elveţia”, a declarat el într-un interviu pentru HotNews. “Având reşedinţa în Basel, mi-a fost facil să accesez arhiva Băncii Reglementelor. Am analizat ...

Băncile nu anticipează reluarea cererii de credite din partea companiilor sau a populaţiei

“La nivel agregat, termenii creditării (firmelor – n.r.) au fost înăspriţi în T2/2010. Măsurile luate în această perioadă au avut un grad de restrictivitate mai scăzut decât în T1/2010. Pe fondul deteriorării calităţii portofoliului de credite, băncile (în procent net de aproximativ 25%) au majorat primele solicitate în cazul creditelor mai riscante, pentru a putea ...

Cererea de credite din partea firmelor a crescut în trimestrul doi din 2010

Standardele şi termenii de creditare pentru companii nu s-au modificat semnificativ în cel de-al doilea trimestru din acest an, infirmând aşteptările băncilor, arata datele BNR. Înăspririle au fost modice – cererea de credite din partea firmelor a înregistrat o evoluţie pozitivă, în timp ce la populaţie tendinţa a fost contrară. Componenta cea mai dinamică a ...

BNR: Sumele refuzate de bănci la plată au crescut cu 5% într-o lună

Sumele refuzate la plata cu instrumente de debit au depăşit 942 de milioane de lei în iulie. Dintre acestea, 897 de milioane sunt pe segmentul biletelor la ordin, peste nivelul din iunie. Restul sumelor revin plăţilor prin cecuri şi cambii. Dintre sumele refuzate la plată, aproape 93% sunt, potrivit BNR, incidente de plată majore. Numărul ...

Germania datorează României peste 18 mld. de euro

E vorba de contractul de Clearing semnat între Guvernele Romaniei si Germaniei la 23 martie 1939, in care Romania se obliga sa livreze marfuri diverse catre Germania, care urma sa le achite la un pret mai mare cu 10 % fata de valoarea medie a preturilor mondiale. Germania urma sa achite facturile prin Casa Germana ...

BNR: Pe monede apare Patriarhul Miron Cristea, nu prim-ministrul

“În 2010, la solicitarea expresă a Patriarhiei Române, pentru a marca dubla celebrare a celei de-a 125-a aniversări a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi respectiv a împlinirii a 85 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române, Banca Naţională a României a realizat o dublă emisiune numismatică în care sunt cuprinse o monedă de aur şi ...

Vasilescu, BNR: Un faliment bancar este posibil, dar nu este probabil

“Este omul care ştie cel mai bine din România ce se întâmplă în sistemul bancar şi a văzut acest pericol într-un an în care este posibil să vedem bilanţuri încheiate cu pierderi la bănci”, a declarat la The Money Channel consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. Referitor la disputa iscată după aplicarea Ordonanţei care plafonează comisionul ...