AcasăEticheteAgip

Tag: Agip

AGIP pleacă din România

Pe cele 42 de benzinării Agip din România maghiarii vor plăti peste 42 de milioane de euro, luând în calcul un preţ de cel puţin un milion de euro pentru o staţie. Prin preluarea acestora de către MOL, grupul ungar va deţine în ţara...

Mișcări importante pe piața carburanților. MOL preia Agip

Grupul MOL a anunțat miercuri acordul de vânzare–cumpărare cu Eni, vizând entități de afaceri în Cehia, Slovacia și Romania, inclusiv rețele de distribuție de carburanți (care funcționează în prezent sub marca Agip).   Acest pas contribuie într-o mare măsură la strategia Grupului MOL pentru segmentul rafinare...

Regele sandivișurilor a fost înghițit de criza economică

Pentru că în ultimele două luni și‑a dublat producția, ajungând la 6.000 de sandvișuri pe zi. Putem spune, astfel, că a intrat în categoria mijlocie. Știrea este, însă, în altă parte: cum a reușit Snack4U să‑și crească vânzările pe o piață al cărei lider,...

Paradoxul Codului Fiscal: În petrol, se câştigă milioane de euro chiar şi cu firme insolvente

"Companiile importă  zeci de mii de tone de motorină, pe care le vând apoi la preţuri de dumping, şi nimeni nu poate să le oprească”, a mai adăugat oficialul.“Este un subiect oarecum tabu, pentru că sunt interese mari la mijloc. Statul pierde lunar cel...