AcasăEticheteAutostrada

Tag: autostrada

Constructorii vor putea majora cu cel mult 10% valoarea contractelor pentru autostrăzi

Pentru cele patru sectoare de autostradă (Nădlac-Arad, Timişioara-Lugoj, Lugoj-Deva şi Orăştie-Sibiu) au fost selectaţi săptămâna trecută constructorii, iar contractele vor fi semnate în perioada următoare, după expirarea termenul de depunere a contestaţiilor. Anterior, constructorii aveau posibilitatea să majoreze preţul contractului cu până la 50% din...

Statul vrea să anuleze contractele şi pentru autostrada Bucureşti-Ploieşti

"Astăzi (luni, n.r.) va fi reziliat contractul pentru tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti de pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, constructorii fiind notifcaţi. Motivele pentru care am solicitat rezilierea contractului: constructorii au părăsit şantierul şi au solicitat o creştere de preţ de 47%. Vom avea noi constructori pentru acest...

Boagiu n-a terminat socotelile cu francezii. Colas, amendată cu 16 mil. euro

Motivele aplicării acestor penalităţi sunt netransmiterea programului de lucrări, oprirea lucrărilor de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, neîndeplinirea obligaţiilor privind exproprierile, întârzierea proiectării unei variante alternative, precum şi întârzierea în obţinerea autorizaţiei de construire.Amenzile aplicate de CNADNR constructorilor, din septembrie 2010 până în...

Le Monde: „România se răzbună pe firmele franţuzeşti pentru relaţiile proaste cu Franţa”

Cotidianul publică în secţiunea online pentru abonaţi un articol sub titlul de mai sus, în prezentarea căruia spune că "după ce Parisul a solicitat Comisiei Europene în decembrie 2010 să amâne aderarea România la spaţiul Schengen, mai multe companii franceze şi-au văzut contractele reziliate"....

Cine construieşte autostrada Sibiu-Nădlac

Autostrada Nădlac - Arad Astfel, pentru lotul 1 "Proiectare şi execuţie autostradă Nădlac - Arad şi Drum de legătura km 0+000 - 22+218", cu o valoare estimată de 486.946.433 lei, câştigător este asocierea Romstrade - Monteadriano Engenharia e Construcao - Donep Construct, valoarea ofertei câştigătoare...

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 12.04.2011

România liberă: Dispar bănci din România? Preşedintele UniCredit Ţiriac apreciază că mai multe bănci locale se află în situaţia de a nu mai avea resursele necesare pentru a-şi continua singure activitatea în România. Este evident că va exista o consolidare în sistemul bancar din...