AcasăEticheteCamera Deputatilor

Tag: Camera Deputatilor

TVA de 5% la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor mici, respinse în comisie la Cameră

Membrii comisiei au respins, de asemenea, legea privind neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei, admiţând şi în acest caz solicitarea şefului statului privind reexaminarea acestei legi. Aceste legi vor merge în plenul Camerei Deputaţilor, care este forul decizional. Cele două cereri de reexaminare formulate de către preşedintele...

S-a aşezat praful şi pe legea holdingului

Despre legea holdingului se vorbeşte încă dinainte de 2006, an în care fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, spunea că adoptarea acesteia nu este o urgenţă. În 2009, Guvernul părea în sfârşit hotărât să reglementeze forma de asociere. Se spunea atunci - iar argumentele...

Legea prostituţiei a primit aviz negativ din partea Comisiei de sănătate de la Camera Deputaţilor

Deputaţii din Comisie şi-au argumentat avizul prin faptul că legalizarea prostituţiei nu este o soluţie, ei apreciind că ar trebui găsite soluţii legale care să mijlocească un control al acestui fenomen. Membrii Comisiei au mai susţinut că aceste soluţii viitoare ar trebui să micşoreze...

Păgubiţii Dacia amânaţi din nou. MFP afirmă că a găsit soluţia

Amânarea a fost solicitată de reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice în şedinţa de marţi a comisiei, ei spunând că au găsit soluţia pentru calcularea sumelor datorate de stat păgubiţilor şi au promis că la şedinţa viitoare vor prezenta această soluţie. Dezbaterile la propunerea legislativă pentru completarea...

Guvernul îşi angajează marţi răspunderea pentru noul Cod al Muncii; opoziţia depune moţiune de cenzură

La acest proiect au fost depuse în total peste 140 de amendamente de către parlamentarii puterii, iar dintre acestea aproximativ zece au fost agreate în şedinţa coaliţiei. Printre cele acceptate se numără şi cele ale Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) referitoare la contractele...

Anastase: 76% dintre români sunt nehotărâţi cu ce partid să voteze

De fapt, 76% dintre români sunt nehotârîţi şi aşteaptă să vadă rezultatele guvernării Boc."Aţi văzut multe sondaje. Ni se părea că ceva e în neregulă. Pe locul 1 era PSD, pe locul 2 PNL şi pe 3 PD-L. Brusc s-a format USL. Ne-am întreabt...