Articole cu tag-ul: 10 falimente, 2009, CIT Group, faliment

2009 – CIT Group, ultimul pe listă

 CIT a intrat sub protecţia falimentului luna trecută, pentru că guvernul nu i-a mai acordat sprijin financiar. Banca primise de la stat, anul trecut, o finanţare de 2,3 miliarde de dolari. Aceasta este prima procedură de faliment declanşată de o instituţie care a beneficiat de programul pentru eliminarea activelor toxice. CIT are active în valoare ...

Falimentele deceniului

2001 a fost anul în care toate avioanele Swissair au rămas la sol, primul eveniment de acest fel în cei peste 70 de ani de existenţă ai companiei. Dincolo de Ocean, finele anului a adus o veste imposibilă: Enron, gigantul care înregistra creşteri de peste 300%, reuşise să ascundă datorii de peste 23 miliarde de ...

CIT Group a intrat în faliment

Sub protecţia legii falimentului, instituţia financiară, specializată în creditarea companiilor mici şi mijlocii, va încerca să rezolve problema datoriilor. După 8 trimestre consecutive de pierderi, CIT Group a ajuns la datorii de peste 65 de miliarde de dolari. Instituţia are peste 1 milion de clienţi printre care 300 de mii de retaileri şi deţine depozite ...

CIT Group cere ajutor guvernamental

Soluţia sprijinului guvernamental s-a impus în condiţiile în care clienţii de tip corporate ai CIT au retras aproximativ 750 milioane de dolari din fondurile bănci în decursul ultimelor două zile. Reglementatorii vor permite CIT, instituţie care operează în peste 50 de ţări şi furnizează servicii financiare pentru companiile mici şi mijocii, să transfere active de ...