AcasăEticheteCredite neperformante

Tag: credite neperformante

Volksbank face curățenie în creditele neperformante

Potrivit unui comunicat al băncii, 84% din pachet, respectiv 415,8 milioane de euro, reprezintă credite imobiliare de retail garantate, cu întârzieri mai mari de 90 de zile, iar 16% (7,92 milioane de euro) sunt finanţări corporate.   Garanţiile aferente sunt proprietăţi rezidenţiale, spaţii comerciale şi terenuri.   Portofoliul...

Cât costă curățarea sistemului bancar european

Instituţiile de credit, managerii de active şi băncile înfiinţate special pentru active cu probleme, precum Sareb în Spania, au vândut astfel de împrumuturi în valoare de 40,9 miliarde de euro în primele şase luni, în creştere de peste şase ori faţă de aceeaşi perioadă...

Cea mai mare bancă din sistem trece pe pierderi

Grupul austriac Erste, care controlează cea mai mare bancă de pe piaţă, a readus România pe radarul de risc al investitorilor şi analiştilor după ce a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că BCR va reintra pe pierdere, iar întregul grup va închide anul cu...

Scenariu. Băncile românești în șoc financiar

Rata creditelor neperformante a continuat să avanseze pe parcursul anului trecut, aatingând nivelul de 21,9%, în luna decembrie. Totuși, vestea bună este că ritmul de creștere s-a mai potolit, față de cel din anul anterior.   Cele mai riscante sunt creditele în valută. „Finanţarea în valută...

Rata creditelor neperformante, în ușoară scădere

Februarie 2014 rămâne astfel luna care a marcat un vârf istoric de 22,5% al ponderii neperformantelor.   Evoluţia ratei creditelor neperformante se temperase din a doua jumătate a anului trecut, un puseu apărând în T4 odată cu reclasificarea la cererea BNR a unor credite în regim...

Cel mai negru scenariu bancar se adeverește

Faptul că Grecia a revenit pe piețele internaționale bursiere și de obligațiuni, chiar dacă încearcă să transmită mesajul că economia țării se redresează, nu reușește să ajute cu mult sistemul bancar. Iar unii economiști se arată prudenți când vine vorba de această revenire a...