AcasăEticheteDemisie

Tag: demisie

Udrea: Demisionez de la conducerea PDL Bucureşti

"Ca om politic responsabil şi cu onoare, am decis încă de duminică seară să demisionez din funcţia de preşedinte al PDL Bucureşti, demisia fiind efectivă după validarea aleşilor locali de la nivelul Capitalei, în conformitate cu prevederile legale", a declarat Udrea pentru Mediafax.   Ea a...

Guvernatorul Băncii Spaniei demisionează cu o lună înainte de expirarea mandatului, pe fondul crizei

Ordonez s-a întâlnit marţi cu premierul Mariano Rajoy, pe care l-a anunţat că se va retrage pe 10 iunie, oferindu-i mai puţin de două săptămâni pentru a găsi un succesor care să inspire încredere într-o instituţie foarte respectată în trecut pentru mecanismele de control...

Hăhăianu a demisionat din Consiliul de Administraţie al Transelectrica, în locul lui fiind numit şeful OPSPI

În CA Hăhăianu avea calitatea de membru.   Administratorii companiei au numit vineri doi administratori provizorii, până la desemnarea noilor administratori de către AGA - Remus Dumitru Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), şi Dumitru Pîrvulescu.   Ministrul Economiei l-a revocat în februarie pe...

Ministrul Mediului l-a demis pe şeful Administraţiei Bazinale Jiu

"Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a luat hotărârea, în această dimineaţă, de a-l demite pe directorul Administraţiei Bazinale de Apă Jiu, Cosmin Petru Călin, şi a solicitat în acest sens, Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR) să îndeplinească formalităţile", se arată într-un comunicat de...

Peste 1.400 de salariaţi au plecat din sistemul bancar în primele trei luni ale anului

De la debutul crizei financiare în România, finele anului 2008, şi până în prezent, personalul din băncile comerciale s-a redus cu 7.253 de angajaţi, de la 71.622 salriaţi, adică foarte puţin peste 10% din total.   În primul trimestru din acest an, salariul mediu brut lunar...

Primii 100 de directori din Poşta Română vor fi demişi în cursul zilei de luni

'Primii 100 de directori vor fi demişi în cursul acestei zile (n.r. - luni), iar restul personalului disponibilizat, de până la 1.029 de persoane, va părăsi compania în zilele următoare. Prin întocmirea unui act adiţional la contractul colectiv de muncă, angajaţii disponibilizaţi nu vor...