Articole cu tag-ul: criză, criza datoriilor, Europa, Nouriel Roubini, Roubini, SOROS, zona euro

Money.ro

“Profetul crizei” zice că poate salva lumea. Vezi planul lui

În documentul “The Way Forward“, cei trei economişti prezintă un plan de salvare al economiei globale care conţine trei puncte importante. Un program de investiţii în sistemul public al statelor afectate de criza economică care se va întinde pe o perioadă de 5-7 ani pentru a revigora infrastructura publică. Astfel, se vor crea noi locuri ...

Sorin Simon

Amânare pentru Nabucco. Gazoductul va intra în exploatare în 2018

Conducta va aduce gaze din Azerbaidjan în Europa, tranzitând Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, ocolind Rusia şi Ucraina. Proiectul Nabucco este destinat să reducă dependenţa Europei de gazele ruseşti. Directorul general al grupului austriac OMV, Gerhard Roiss, unul dintre decidentii din cadrul proiectului, se află în această săptămână într-o vizită în Asia Centrală, pentru ...

Sorin Simon

Trichet: Nu mai avem timp de pierdut. Trebuie să evităm dezastrul

Criza datoriilor suverane din spaţiul UE a devenit sistemică, iar riscurile care „pândesc” economia europeană se multiplică ca un virus ucigător, avertizează Jean-Claude Trichet, care deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului European de Stabilitate Financiară. Trichet consideră că economia reală a devenit tot mai vulnerabilă odată cu intrarea băncilor europene într-o zonă periculoasă. “Criza ...

Money.ro

Care este planul secret al Germaniei pentru criza din Grecia şi de ce ar putea fi un dezastru pentru Europa

Oficiali de la Berlin au declarat că este probabil ca investitorii privaţi să sufere noi pierderi legate de deţinerile de obligaţiuni suverane elene, peste cele de 21% convenite în iulie, potrivit The Telegraph.   Nivelul exact al acestor pierderi va depinde de concluziile inspectorilor CE/FMI care şi-au încheiat misiunea la Atena.   Delegaţia CE/BCE/FMI a ...

Sorin Simon

FMI ar putea revizui în scădere creşterea economică a României

“Una dintre lecţiile pe care le-am învăţat din trecut este diferenţa pe care o pot face politicile, chiar dacă pieţele financiare devin uneori pesimiste; o bună combinaţie de politici economice poate schimba situaţia. Prognoza noastră actuală este că se va reduce creşterea economică în Europa de la 4,4% la 3,4%, în 2012. Aceasta reprezintă o ...

Sorin Simon

Trichet: Europa este epicentrul crizei mondiale

Problema recapitalizării băncilor europene nu a provocat niciodată confuzii la nivelul Băncii Centrale Europene, a spus Trichet. Într-o audiere din cadrul Comisiei de afaceri economice şi monetare a Parlamentului European (ECON), Trichet a spus că statele membre ar trebui să adopte decizii foarte clare privind stabilizarea situaţiei economice din zona euro. Acesta a apreciat că ...

Sorin Simon

Împărţirea regiunilor pentru fondurile UE

Reprezentanţi din majoritatea regiunilor UE se află la Bruxelles pentru a le fi explicată „noua filosofie” a politicii de coeziune, mai exact împărţirea unui sfert din bugetul UE către oraşele, judeţele sau satele Europei, scrie Adevărul. Din 2014, statele mai puţin dezvoltate vor trebui să respecte condiţii mai multe şi mai stricte, dacă vor să ...