Ioan Rusu noul director general al Transgaz, începând de joi
Ioan Rusu a mai fost director general la Transgaz în perioada 2007-2009.
Ioan Rusu a mai fost director general la Transgaz în perioada 2007-2009.
“Conform acordului semnat, conducta va trebui să fie gata în 2012, cel mai probabil în a doua parte a anului”, a spus Ioan Rusu. Reprezentantul Transgaz spune totodată că în acest an va începe construcţia conductei de gaze Giurgiu-Ruse, iar în prezent Transgaz derulează o licitaţie pentru a desemna compania care va construi efectiv segmentul ...
Comisia de coordonare pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale a declarat luni situaţie de urgenţă, din cauza temperaturilor scăzute, astfel că furnizarea de gaze către unele companii a fost oprită, iar producătorii de energie termică au trecut la utilizarea combustibililor alternativi. Prin urmare, compania de stat Transgaz a anunţat marţi că importurile de ...
“Investiţiile planificate pentru 2010 vor fi un pic mai mari decât cele din 2009 şi vor fi de până la 400 milioane lei. Valoarea investiţilor realizate de Transgaz în 2009 sunt estimate la 325 milioane lei. Acestea vor fi susţinute atât din surse proprii, cât şi din fonduri structurale”, a precizat directorul general adjunct al ...