AcasăEticheteMedic

Tag: medic

Care e diferența dintre consult și control

Care e diferența dintre consult și control. Când te programezi într-o clinică vei vedea că ești întrebat dacă ai nevoie de un control sau de un consult. Ce diferență există între cele două?Nu de puține ori, lista cu servicii medicale poate să genereze semne...

Tânără din Galați, înjunghiată mortal în Franța. Se pregătea pentru rezidențiat

O tânără româncă, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a fost descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de ea prin platforma Airbnb.Doina Jurcă, o tânără de 31 de ani, din Galați, a fost găsită...

Șefa de la Oncologie Suceava, acuzată că cerea șpagă bolnavilor de cancer, a ieșit din arest

Anca Ababneh, șefa secției de Oncologie de la Spitalul Județean Suceava, a fost eliberată din închisoare, după ce a stat câteva zile după gratii.Curtea de Apel Suceava a admis contestația la mandatul de arestare preventivă și a decis că Anca Ababneh va sta în...

Valul de gripă, mai puternic decât COVID. Avertismentul unui medic

Situația sanitară din România devine din ce în ce mai îngrijorătoare. Valul de gripă este mai puternic din cauza imunității scăzute la nivelul populației după doi ani de pandemie și izolare, consideră medicul Alexandru Nechifor, specialist în medicină internă şi nutriţie la Spitalul Județean...

Medic, împiedicat să intervină, după ce un copil s-a înecat cu mâncare la mall, în Constanța

Oamenii care se aflau, de curând, într-un centru comercial din Constanța, au fost martorii unei situații de-a dreptul revoltătoare. Un medic nu a fost lăsat să acorde primul ajutor unui copil care s-a înecat cu mâncare și a leșinat.În timp ce copilul a fost...

Sfaturile unui medic, pentru Crăciun fără griji medicale. Ce trebuie să facem

Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenţia că este foarte important să fim atenţi ce, cât şi cum mâncăm la masă.Sfaturile medicului sunt valabile mai ales dacă am ţinut post, pentru că, în caz contrar, avertizează el, sunt şanse...