AcasăEticheteMinister

Tag: minister

Boc către noii miniştri: Continuăm reformele şi relansarea economiei, conform acordului cu FMI

Noii miniştrii au avut vineri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu primul-ministru Emil Boc, înaintea depunerii jurământului.Noul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, după întâlnire, agenţiei MEDIAFAX că premierul i-a solicitat să ia măsurile necesare în perioada următoare pentru respectarea acordurilor convenite cu...

Guvernul analizează varianta ca în fiecare minister să fie maximum doi secretari de stat

"Au fost discuţii că vor rămâne câte doi secretari de stat pe minister. Nu ştiu cine pleacă (din Ministerul Agriculturii-n.r.), dar se va hotărî într-o săptămînă sau două. Decizia îi aparţine primului ministru", a declarat, miercuri, agenţiei Mediafax, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.Surse ministeriale au...

Funeriu: Vergu are 15 zile să aleagă între minister şi firmă

Proiectul "Practică să înveţi, învaţă să practici", dezvoltat de Vergu, derulează programe de formare profesională în şcolile din România."Proiectul e depus în 2008. În octombrie 2009 am fost anunţată că am fost selectată ca beneficiar al acestor fonduri. Nu are nicio legatură Ministerul Educaţiei,...

Buget 2010: Statul a tăiat din banii pentru angajarea de absolvenţi

Pentru stimularea firmelor care angajează absolvenţi şi şomeri din categorii defavorizate sunt prevăzute 42,7 milioane de lei, ceva mai puţin decât anul trecut", a spus ministrul Şeitan după aprobarea bugetului.Cota de contribuţie la şomaj şi la fondul de garantare va rămâne la nivelul celei de...

Octavian Bellu: Poate sportul va obţine mai uşor fonduri de la minister

Sportul ca anexă la un minister uriaş... Poate fi o soluţie bună, fiind vorba de asocierea la un minister mare, cu buget mare. Nu este neobişnuită această plasare, în Germania sportul fiind trecut, spre exemplu, ministerului de interne, iar în Franţa sănătăţii. Până la urmă,...

Băsescu mizează pe investiţiile în infrastructură, agricultură şi turism

"Aş vrea să nu îl mai văd pe Berceanu că plânge că nu i s-au dat bani de la buget, să îl văd că utilizează bani de la Uniunea Europeană. Sunt 5,5 miliarde pentru infrastructură. Sigur că şi el are dreptate când spune <<daţi-mi...