AcasăEticheteOrase

Tag: orase

Hotelurile din Londra clasate pe locul cel mai prost dintre 100 de oraşe

Un studiu realizat de site-ul de meta-căutare Trivago asupra părerilor despre hoteluri din peste 140 de locuri de cazare arată că Londra este ultima dintr-o listă de 100 de oraşe ce au cel puţin 135 de hoteluri şi include 60 de comentarii. Aceasta nu...

Preţurile locuinţelor în principalele oraşe, la noi minime de la începutul crizei

Astfel, preţul mediu la nivel naţional a ajuns în luna august la 967 euro/mp util, cu 0,8 % mai mic decât în cel înregistrat în iulie. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderea este mai amplă, respectiv de 6,2%, tendinţa fiind una de...

Cînd votăm cum semnează primarul

Pornind de aici ne şi putem imagina cum primarii comunelor şi oraşelor noastre se prezintă în fiecare dimineaţă devreme la primărie, îşi suflecă mînecile şi se apucă serios de treabă, animaţi de gîndul nobil că sînt primii "gospodari" ai comunităţilor lor, de vreme ce...

Bucureştiul, pe locul 55 în topul celor mai vizitate oraşe din lume

Topul relevă declinul oraşelor europene pe fondul crizei datoriilor de stat, care a afectat turismul din zona euro, şi ascensiunea destinaţiilor turistice din regiunea Asia-Pacific, aflată în plin boom economic, potrivit RTV.net. Bucureştiul se plasează la mijlocul clasamentului, depăşind oraşe precum Atena (locul 77, 1,7...

Află ce prețuri au locuințele în cele mai mari oraşe din ţară

"În condiţiile în care accesul la alte tipuri de credite este limitat pentru consumatorii de rând, majoritatea consumatorilor finali se orientează acum spre o achiziţie prin intermediul programului Prima Casă. Aşa se face că, la aproape patru ani de la momentul de vârf al...

Ofensiva Lidl în România: două magazine noi pe săptămână

Retailerul german Lidl va deschide luni, 28 noiembrie, două noi magazine, în Scheia Suceava, judeţul Suceava şi Petroşani, judeţul Hunedoara, şi ajunge asftfel la o reţea de 128 de unităţi.  Retailerul va mai deschide în perioada următoare magazine şi în oraşele Bucureşti (strada Ziduri...