Articole cu tag-ul: Brasov, ceata, DN1, Ploiești

Ana Draghici

Un alt animal a murit la Grădina Zoologică Bucov. Un struţ a fost găsit fără suflare

Unul dintre cei doi struţi de la Grădina zoologică de la Bucov a fost găsit mort luni dimineaţă, a declarat Laura Moagher, directorul Parcului memorial “Constantin Stere” Ploieşti, în incinta căruia funcţionează grădina zoologică.   Ea a precizat că necropsia arată că decesul struţului a fost provocat de o hemoragie internă, ca urmare a rupturii ...

Fostului administrator public al municipiului Ploieşti i-a fost redusă pedeapsa cu închisoarea

Curtea de Apel Ploieşti, instanţă care a judecat recursul în dosarul în care fostul administrator public al municipiului Ploieşti Onorel Constantin Lovin a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, a stabilit ca pedeapsa de patru ani de închisoare cu suspendare să fie redusă la trei ...

Roberta Anastase a pierdut alegerile

Candidatul USL Paul Dumbrăvanu a câştigat alegerile în Colegiul uninominal 11 Ploieşti Vest, obţinand peste 52% şi învingând-o astfel pe Roberta Anastase, conform datelor furnizate de co-preşedintele USL Prahova, Mircea Roşca, scrie Mediafax. Potrivit lui Mircea Roşca, numărătoarea paralelă a USL arată că Paul Dumbrăvanu are 52,4 la sută, în condiţiile în care mai erau ...

Mihai Barsan

Planul de reorganizare Uztel, confirmat

Planul de reorganizare a companiei aflate în insolvenţă din septembrire 2010 fusese aprobat în iulie de Adunarea Creditorilor.   La cererea creditorilor majoritari, ING Bank şi ANAF, în şedinţa creditorilor din mai 2011 a fost desemnat ca administrator judiciar şi lider de consorţiu firma Euro Insol Bucureşti.   “La momentul deschiderii procedurii insolvenţei, Uztel înregistra ...

Un complex olimpic sportiv în valoare de 700 milioane de euro va fi construit lângă Ploieşti

Şeful UGIR Prahova, fostul arbitru internaţional Adrian Moroianu, 58 ani, care gestionează acest proiect a declarat pentru gsp.ro că viitorul complex ar trebui să se întindă pe 180 ha, finanţare guvernamentală/europeană şi parteneriate public-privat, buget estimat la peste 600 de milioane de euro pe 9 ani.   În luna ianuarie, Uniunea Generală a Industriaşilor din ...

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 31.05.2012

dailybusiness.ro: Guvernul pregăteşte noi majorări de accize la motorină şi ţigarete. Guvernul va efectua anul viitor noi creşteri de accize atât la motorină, cât şi la ţigarete, ceea ce va conduce la majorări de preţuri, creşteri care cel puţin în cazul tutunului vor continua să fie aplicate şi în următorii ani, relevă un document guvernamental. ...

Mihai Barsan

(P)Dezvoltare prin parcuri industriale

Evenimentul Business Tour Prahova care a avut loc vineri, 16 martie, s-a ţinut, aşadar, în cadrul Parcului Industrial Ploieşti. Întâlnirea a reunit mai mulţi oficiali din administraţia locală, dar şi investitori care au discutat despre stategia de dezvoltare a judeţului Prahova. Printre invitaţi a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma. Acesta a ...

Money.ro

Cum vinzi iluzii de 500.000 de euro din bani europeni șomerilor neinstruiți

Într-o piață saturată de candidați cu studii superioare și experiență în domeniul în care s-au specializat, care aleargă frenetic după oferte de angajare, un ONG din Ploiești încurajează tinerii șomeri neinstruiți și fără experiență din județ să-și caute un loc de muncă în domenii suprasaturate, în care nu au practic nicio șansă să-și construiască o ...

Dragos Cabat

NEPI investeşte într-un nou mall în Bucureşti şi a început construcţia unuia în Ploieşti

Parteneriatul semnat de companii are ca obiect dezvoltarea centrului comercial Victoria City Center, care va fi contruit pe amplasamentul fostei fabtici de textile Dacia, pe Bulevardul Bucureştii Noi. Suprafaţa totală închiriabilă a mallului va fi de 56.000 mp. Recent, NEPI a demarat şi lucrările de construcţie a unui mall cu o suprafaţă închiriabilă de 55.000 ...